Rusia va fi eliberată de sub regimul în care a trăit zeci de ani. O grupare secretă e convinsă că Putin va fi dat jos de la putere prin forță, iar liderul de la Kremlin are zilele numărate la conducerea țării.
O grupare clandestină din Rusia, care solicită înlăturarea președintelui Vladimir Putin, susține că acesta nu mai poate fi demis prin proteste sau negocieri, ci doar prin mijloace violente.
Organizația, denumită „Black Spark” („Scânteia Neagră”), dezvoltă în secret o rețea anti-regim în interiorul țării, compusă din oameni de afaceri, profesioniști din clasa de mijloc, activiști anti-război și foști combatanți.
În spatele acestei mișcări s-ar afla Igor Volobuev, fost vicepreședinte al Gazprombank, una dintre cele mai importante instituții financiare apropiate Kremlinului. Acesta a părăsit Rusia după invazia în Ucraina și s-a alăturat forțelor ucrainene.
Volobuev afirmă că în interiorul Rusiei au început să apară diviziuni tot mai evidente și că inclusiv membrii elitei ruse și-au pierdut încrederea în conducerea lui Putin.
„Toată lumea vede asta. Putin nu mai este capabil să lovească nicio țintă”, afirmă fostul bancher, conform Adevarul.
Manifestul grupării vorbește deschis despre rezistență armată împotriva statului rus.
„Teroarea lui Putin ne-a ucis credința în dialog. Am înțeles că, într-o dictatură, dreptatea este obligată să stea alături de cocktailurile Molotov”, transmite organizația.
Membrii „Black Spark” condamnă invazia Ucrainei și o numesc „rușinea și crima noastră”. În același timp, gruparea spune că simpla înlăturare a lui Putin nu ar fi suficientă.
„Imperiul însuși — cel mai mare blestem al Rusiei — trebuie să se prăbușească”, se arată în document.
Deși organizația are o prezență modestă pe rețelele sociale — câteva mii de urmăritori pe Telegram și X — liderii ei susțin că au membri infiltrați în instituții-cheie ale Rusiei, inclusiv în gigantul energetic Gazprom.
Volobuev insistă că mișcarea nu este o capcană organizată de serviciile secrete ruse sau o luptă între facțiuni din interiorul Kremlinului.
„Am primit dovezi convingătoare că această mișcare este cu adevărat puternică. Am întâlnit oameni pe care îi cunoșteam din perioada în care trăiam în Rusia. Unii provin chiar din sistemul Gazprom”, spune el.
Potrivit fostului bancher, gruparea include ingineri, specialiști IT, avocați, antreprenori și ruși de origine ucraineană care se opun războiului. Unii dintre ei ar avea acces inclusiv la „structuri ale puterii”.
Numele „Black Spark” este asociat cu o strategie de sabotaj pregătită de o organizație subterană.
Potrivit surselor, gruparea identifică industria petrolieră drept principalul punct vulnerabil al Rusiei, considerând-o esențială pentru susținerea regimului actual.
În ultimele luni, Ucraina a intensificat atacurile asupra rafinăriilor și infrastructurii energetice rusești. Volobuev indică o posibilă cooperare între autoritățile de la Kiev și această rețea clandestină.
Fostul oficial al Gazprombank subliniază că războiul declanșat de Vladimir Putin afectează Rusia pe plan economic, politic și psihologic.
„Oamenii s-au săturat de Putin. Îi aruncă în focul războiului”, spune acesta.
Igor Volobuev a părăsit Rusia în 2022, după ce și-a dat demisia din Gazprombank.
Născut în regiunea ucraineană Sumî, el s-a înrolat ulterior în unități de apărare teritorială ucrainene și a devenit una dintre vocile ruse care critică deschis regimul de la Kremlin.
Mesajul său este categoric:
„Nu există niciun scenariu în care Putin să plece de bunăvoie. Poate fi răsturnat doar prin forță.”