NEWS

Putin vizează direct România. ”Scamatoria” cu drone pe care vrea să o folosească Rusia

Putin vizează direct România. Scamatoria cu drone pe care vrea să o folosească Rusia
Rusia ar putea folosi drone ucrainene

”Scamatorie” marca Putin pregătită la Kremlin. Rusia intenționează să folosească drone ucrainene capturate pentru a ținti țările de pe Flancul Estic al NATO, inclusiv România. Scopul: să dea vina apoi pe Ucraina.

Rusia ar putea folosi drone ucrainene

Dezvăluirea a fost făcută de ministrul polonez al Apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz. Oficialul a declarat că Moscova deține „multe drone” capturate de la Ucraina și a subliniat că amenințarea rusă rămâne „constantă și foarte ridicată”.

După o reuniune a Comitetului de Securitate Naţională la Varşovia, ministrul polonez a afirmat că Moscova deţine „multe drone” capturate de la Ucraina şi a explicat că „Rusia le-ar putea folosi în mod provocator împotriva flancului estic al NATO, împotriva ţărilor baltice, Finlandei, României, inclusiv împotriva Poloniei”.

Kosiniak-Kamysz a reiterat că „ameninţarea rusă este constantă şi foarte ridicată”, motiv pentru care „este foarte important să fim pregătiţi în cazul în care se întâmplă ceva de genul acesta”.

Ministrul indicase cu o zi înainte că „niciodată” nu se poate „sta liniştit” în faţa „escaladării tensiunilor” provocate de Rusia, amintind că „săptămâna trecută, avioane de vânătoare poloneze şi suedeze au interceptat trei avioane ruseşti deasupra Mării Baltice”.

Polonia se bazează pe NATO

În eventualitatea unui atac rusesc, ministrul polonez al apărării a declarat că are „încredere deplină în aplicarea articolelor 4 şi 5 (ale NATO), care implică utilizarea extremă a forţei şi a tuturor mijloacelor de către toate statele membre”.

Noi suntem obligaţi să facem asta şi sperăm că aceste angajamente faţă de noi vor fi respectate”, a adăugat el.

În septembrie 2025, Polonia a înregistrat una dintre cele mai grave încălcări ale spaţiului său aerian, când cel puţin 19 drone ruseşti au pătruns pe teritoriul său în cadrul unei ofensive masive împotriva Ucrainei.

Acel incident a dus la doborârea mai multor aparate fără pilot prin utilizarea forţei directe de către avioane de vânătoare poloneze şi NATO, precum şi la închiderea temporară a aeroporturilor şi la restricţii de zbor în estul ţării.

 

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele