Radul Vâlcan, o plăcere de tată și nu este prima dată când ne vine să spunem acest lucru. În ciuda faptului că, la începuturile lui în spațiul public, opinia generală se opintea în preconcepția bărbatului frumos greu de „așezat” la casa lui, iată că Adela Popescu a reușit să o demonteze rapid.
Sigur, iubirea născută între cei doi a făcut toată treaba pentru ca mai apoi Universul să așeze lucrurile așa cum a știu el mai bine.
Parcursul celor doi, din punctul de vedere al familiei, a demonstrat că Universul a știu să-și facă treaba bine, iar astăzi din 2 s-au făcut 5 și sunt foarte încântați cu această situație. Încântați și responsabilizați putem lesne descoperi după ce vom privi imaginile realizate de paparazzi mediaflux.ro, imagini care îl au ca și personaj principal pe Radu Vâlcan în timp ce-și exercita cu succes rolul de tată.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: Adela Popescu: „Cred despre mine că sunt un om bun. Asta este sursa binelui din viața mea!”
În timp ce soția lui, Adela Popescu, se preocupă de bunul mers al emisiunii „Vorbește lumea”, de la Pro TV, Radu Vâlcan se preocupă de bunul pe mers pe… bicicletă al celor mici. Vedeta Antena 1 a fost fotografiată în timp ce și-a însoțit doi dintre cei trei băieți în parc, cei mici cu mijlocul de transport pe două roți, tatăl pe lângă ei. Observăm materialele și apreciem vibe-ul extrem de relaxat al adultului în preajma celor mici, o abordare mai mult decât sănătoasă pentru buna dezvoltare a micuților lui.

După tura de parc pe două roți, cei mici își amintesc că parcul este și despre jucăriile specifice locului și se opresc să se preocupe de joacă și acolo. Curând, însă, își dau seama că plimbatul pe două roți este ceva mai ofertant, motiv pentru care părăsesc rapid zona cu trambuline, cățărători și tobogane și o pornesc la sănătoasa de unde au venit sigur, atent, supavegheați de tăticul responsabil.
Adela Popescu (35 de ani) și Radu Vâlcan (45 ani) s-au cunoscut în timpul filmărilor pentru pelicula „Iubire şi onoare”. Cei doi formează un cuplu din 2010, iar în 2015 s-au căsătorit. În familia lor au poposit 3 copii minunați, Alexandru (5 ani), Andrei (3 ani) şi Adrian, născut în iulie 2021.
Insula Iubirii, emisiunea pe care Radu Vâlcan o prezintă la Antena 1, va avea premiera luni și marți, 2 și 3 mai, de la 20:30, la Antena 1.