NEWS

Raed Arafat, noi vești privind relaxarea măsurilor. Până la Paște am putea scăpa de mască în interior

Raed Arafat noi vești privind relaxarea măsurilor. Până la Paște am putea scăpa de mască în interior
Sursa foto: Facebook

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă și secretar de stat în MAI, spunecă sunt discuţii pentru relaxarea măsurilor luate în contextul pandemiei de COVID-19. Astfel într-o revenirea la normalitate, am putea scăpa de obligativitatea purtării măștii în interior până de Paște.

Raed Arafat, noi vești privind relaxarea măsurilor

Raed Arafat a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, când vor fi puse în aplicare în România măsuri de relaxare.

„Clar că sunt discuţii şi sunt discuţii pentru că se doreşte să ajungem să relaxăm măsurile, adică să revenim la normalitate. Acest lucru depinde de evoluţie. Dacă continuă scăderea şi dacă vedem că impactul pe secţiile de Terapie Intensivă tot se stabilizează, nu mai avem probleme, cu certitudine deciziile potrivite vor fi luate la momentul respectiv”, a transmis Raed Arafat.

Șeful DSU spune cî nu ște încă exact, dar aceste lucruri se vor decide în martie, la finalul stării de alertă.

„Că va fi înainte sau va fi la momentul în care atingem finalul acestei perioade de stare de alertă, care va fi în jur de 6 martie, asta urmează să vedem după modul în care evoluează şi decizia este la un nivel mai înalt, adică la nivelul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi bineînţeles pe baza analizelor care se fac la nivelul Ministerului Sănătăţii, INSP şi alte structuri care sunt de specialitate”, a mai transmis Raed Arafat.

Întrebat dacă există posibilitatea ca până de Paşte să nu mai purtăm masca în interior, şeful DSU a răspuns că acest lucru este posibil.

„Paştele este în aprlie, dacă nu mă înşel în 24, 25. Până atunci eu sper să fim în faza pe care o spuneţi dumneavoastră, dacă nu sunt surprize, eu sper să fim în faza în care să fim cât mai aproape sau în totalitate normalitate şi să convieţuim, în final vom convieţui cu acest virus, virusul nu va dispărea, dar vom convieţui, mai ales dacă rămâne predominantă Omicron care este mai contagioasă, dar este cu o virulenţă mai scăzută”, a mai transmis șeful DSU.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele