Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a explicat recent, într-o lungă postare pe Facebook, motivul pentru care liderul republican Donald Trump s-a impus în alegerile prezidențiale din SUA în fața democratei Kamala Harris.
Vicepreședintele liberal arată că Trump „a știut cum să le spună oamenilor ceea ce doresc să audă” și le-a redat „încrederea și speranța că fac parte din cea mai puternică națiune a lumii!”.
„În primul rând, a știut cum să le spună oamenilor ceea ce doresc să audă, să le redea încrederea și speranța că fac parte din cea mai puternică națiune a lumii! Mai eficient, sau mai duios, mai cu tupeu în sensul curajului absolut și asumat. Cu un PR mai bun și aproape nesăbuință genială de a aborda teme tabu pe alte tărâmuri – acea corectitudine politică în numele căreia uităm uneori că suntem oameni, nu babuini sau lăcuste, că ne închinăm și credem în mântuire, în nemurirea sufletului.
Pe urmă, a avut știința de a jigni cumplit, de a se coborî la cel mai de jos nivel pentru a obține cea mai strălucitoare jucărie din acest sistem solar. A lovit devastator, însă cu o agresivitate controlată până în cele mai mici nuanțe ale cuvintelor folosite. Chiar dacă pare incredibil în patria libertăților, oamenii doreau să știe că un “PUTERNIC”, un “REGE” – da, ce ciudățenie – se gândește să le aducă aminte de ce au plecat spre America familiile lor, de ce e măreață, de ce e nemiloasă cu ce-i care-i contestă valorile, principiile și misiunea.
Căci de asta e America teribil de frumoasă: iese dimineața cu pieptul în față și zice: sunt cea mai tare! Iar cei care locuiesc și muncesc și trăiesc acolo știu asta, simt asta, se hrănesc și din asta, “Suntem cei mai tari!” Iar asta s-a transmis generație după generație”, a explicat Rareș Bogdan într-o fină analiză a prezidențialelor americane.
Rareș Bogdan a continuat explicația sa privind rezultatul alegerilor din SUA arătând cum Kamal Harris a riscat și n-a militat împotriva economiei americane, chiar dacă nu a fost complet decuplată de la valori.
„Sigur, nici doamna Harris nu era decuplată complet de la valori, dar a riscat, iar Trump a știut că mesajul trebuie transmis fără prețiozități, fără chestiuni sofisticate, pe limba oamenilor, direct și clar. Nici doamna Harris n-a militat neapărat împotriva economiei americane, firește, dar PR-ul său n-a știut să o pună în fața tuturor situațiilor dificile pe care le-a fi ridicat Trump. A pornit cu stângul de la început, mizând pe dosarele penale ale republicanului. Ce să spun, mare descoperire! O chestiune care deja era contestată și contestabilă și neclară. Apoi, a încercat, palid, să-l copieze, dar hei, americanii aveau deja originalul!”, mai arată liderul PNL.
Mai mult, Donald Trump a venit cu o triadă greu de combătut, mai spune Rareș Bogdan, economia măreață, creștinismul și corectitudinea politică.
„Iar Trump venea cu o triadă greu de combătut: – economie măreață; – creștinism profund și asumat; – plus corectitudinea politică dusă la extrem, până la absurdități inacceptabile.
Ca să-l învingi pe Trump, care a și jucat la mare artă rolul personajului antisistem care zice tot, nu ocolește nimic, sărind calul intenționat, trebuie să îl scoti din zona de confort. Dar democrații i-au ridicat mingi la fileu. În loc să știe cum gândesc americanii, să-i respecte mai mult, să nu-i facă imbecili sau “gunoieri” pe votanții lui Trump, influencerii au dansat cu grație pe piesa greșită și, vorba cuiva, “om fi noi mulți, dar suntem mult mai mulți ca voi””, a mai scris Rareș Bogdan.
Nu în ultimul rând, europarlamentarul român a mai transmis că „cine disprețuiește electoratul, cu asta se alege”.
„Cine disprețuiește electoratul, cu asta se alege. Nu doar ca a câștigat masiv și peste așteptări votul electorilor este important, vital este ca votul popular l-a luat enFanfare, peste 70 de milioane de americani arătându-i încrederea.
Sigur, sunt extrem de curios cum își va îndeplini promisiunile legate de politică externă, unde a trasat cu grație și claritate câteva soluții prezentate cu toți dinții, unele cel puțin interesante.
Vin vremuri! “Make America Great Again” a câștigat inimile și mințile americanilor, să vedem cine reușește acum să proiecteze mai bine în spațiul Carpato-Danubiano- Pontic, “Make România Great Again”! Eu pariez pe General. Unicul General din cursa prezidențială”, a completat vicepreședintele PNL în încheierea analizei sale, arătând că el pariază pe Nicolae Ciucă.