INS anunță noi scumpiri în România. Pe parcursul întregului an, mai multe produse de bază s-au scumpit. În afară de alimente, facturile au ajuns mai mari, îmbrăcămintea mai scumpă, iar produsele de uz casnic sunt și ele la alt nivel. Cu toate acestea însă, topul majorărilor este condus de fructe și legume.
Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna noiembrie 2024, la 5,11%, de la 4,67% în octombrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,11%, cele nealimentare cu 5,15%, iar serviciile cu 7,56%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
„Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2024 comparativ cu luna noiembrie 2023 a fost 5,1%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2023 – noiembrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2022 – noiembrie 2023) a fost 5,7%”, se arată în comunicatul INS.
Banca Naţională a României (BNR) anticipează că rata inflației va scădea până la 3,5% la sfârşitul lui 2025. Ultimele date au fost prezentate în luna noiembrie de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
S-au scumpit legumele (10,5%), fructele proaspete (17%). Scumpiri sunt și pentru cafea (4%), margarina (15,8%), carnea (3,69%), peștele (4%), laptele și brânza (4%), produsele de panificație (6%), berea și vinul (7%).
Îmbrăcămintea și încălțămintea s-au scumpit cu peste 6%. De partea cealaltă, produsele de uz casnic precum mobila, frigiderele, mașinile de spălat și aragazele s-au scumpit în medie cu 4%.
Prețul cărților s-a majorat cu 7,5%. Mai mult, mașinile s-au scumpit cu 5,8%. A mai crescut prețul la cosmetice (6,49%), medicamente (1,9%), combustibil (2,82%), țigări (10,5%), energie termică (5,53%).
În toate domeniile sunt raportate creșteri. Au crescut chiriile cu 10,8%, biletele la cinema, teatre și muzee (8,81%), reparațiile auto (9%), prețurile din restaurante și cafenele (10%) și la cazare hotelieră (7,17%).
De partea cealaltă, făina, mălaiul, zahărul, untul și cartofii s-au ieftinit, precum și gazele și energia electrică. Pentru anul 2025 însă, prețurile vor fi cu siguranță mai mari în cazul celor enumerate. Deja sunt confirmate scumpirile.