NEWS

Rata de infectare a depăşit 5,5 la mie în Bucureşti. Cel mai mare număr de cazuri noi de COVID-19 de la începutul pandemiei

Rata de infectare a depăşit 55 la mie în Bucureşti. Cel mai mare număr de cazuri noi de COVID-19 de la începutul pandemiei

Capitala a înregistrat o rată de infectare care depășește 5,5 la mia de locuitori. Acest lucru va fi urmat de noi restricții, dacă pragul va depăși 6 la mie. Cel mai probabil se va întâmpla până la finalul acestei săptămâni.

În situația în care incidența cazurilor COVID-19 trece de 6 la mie, atunci școlile intră în sistem online. De asemenea, se instituie carantina de noapte în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

Sunt exceptate însă persoanele vaccinate anti-COVID, care vor putea ieși din casă și în intervalul 05.00-20.00.

De la finalul săptămânii trecute, Capitala a trecut în scenariul roșu. Iar de sâmbătă certificatul verde a devenit obligatoriu pentru accesul în localuri, săli de spectacole, evenimente private, săli de sport sau restaurantele din mall-uri.

S-a înregistrat cel mai mare număr de cazuri noi de COVID-19 de la începutul pandemiei

Situația arată sumbru și în ceea ce privește raportările de noi cazuri din ultimele 24 de ore. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 11.049 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). Din totalul pacienților internați, 306 sunt minori, 289 fiind internați în secții și 17 la ATI.