NEWS

Ravagii în mai multe județe: vijelii, grindină și acoperișuri smulse. Vine gerul de aprilie, avertizează ANM: „Vor fi -3°C” | VIDEO

Ravagii în mai multe județe vijelii grindină și acoperișuri smulse. Vine gerul de aprilie avertizează ANM Vor fi -3C | VIDEO
Foto: Facebook

Furtunile au făcut ravagii sâmbătă în mai multe zone din țară. ANM a emis coduri portocalii și galbene în nouă județe, iar autoritățile au trimis mesaje RO-Alert. În Valea Doftanei, vântul a smuls acoperișul unei clădiri, iar grindina a făcut prăpăd.

Coduri portocalii de furtuni în Mureș și Arad

Sâmbătă după-amiază, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări nowcasting cod portocaliu pentru localități din județele Mureș și Arad. Potrivit meteorologilor, în aceste zone sunt așteptate averse torențiale de 25–40 l/mp, descărcări electrice, vânt cu aspect de vijelie și grindină.

Ravagii în mai multe județe: vijelii, grindină și acoperișuri smulse. Vine gerul de aprilie, avertizează ANM: „Vor fi -3°C” | VIDEO
26 aprilie 2025, Doicești, Dâmbovița / Foto: Facebook

Zonele vizate din județul Mureș includ Sângeorgiu de Pădure, Albești, Fântânele, Bălăușeri, Acățari, Ghindari, Gălești, Suplac, Nadeș, Chibed, Neaua, Coroisânmărtin, Zagăr și Vețca. În județul Arad, furtuna a lovit localitățile Săvârșin, Bârzava, Vărădia de Mureș și Petriș.

Cod portocaliu și cod galben valabile în 26 aprilie, în intervalul orar 14 – 22 / Hartă ANM
Cod portocaliu și cod galben valabile în 26 aprilie, în intervalul orar 14 – 22 / Hartă ANM

Grindină în Prahova. Acoperiș smuls în Valea Doftanei

În Prahova, în Valea Doftanei, furtuna a fost însoțită de grindină și vânt puternic. O bucată de acoperiș a fost smulsă de vânt, iar locuitorii au primit mesaje RO-Alert în care erau avertizați că vijelia este extrem de puternică. Autoritățile recomandă evitarea deplasărilor în zonele afectate.

Directorul ANM: Vine și frigul

Directorul ANM, Elena Mateescu, a anunțat la Antena 3 că vremea va deveni tot mai instabilă și rece.

„Aș începe cu atenționarea meteorologică de cod portocaliu, valabilă pentru nouă județe din sud-vestul și centrul țării: Hunedoara, Alba, Sibiu, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, precum și zona de munte a județelor Brașov și Prahova”, a declarat aceasta.

Meteorologii avertizează că în aceste zone pot cădea 30–40 l/mp de apă, iar local, cantitățile pot depăși 50–60 l/mp. Aceste valori reprezintă media climatologică pentru întreaga lună aprilie, acumulată în doar câteva ore.

Temperaturile scad până la -3 grade

Până marți dimineață, este în vigoare o informare meteo ce anunță nu doar instabilitate atmosferică, ci și o răcire accentuată a vremii.

„Dacă astăzi se vor mai înregistra valori de până la 24°C în sud și sud-vest, în nordul Moldovei maximele nu vor depăși 16–17°C. Minimele nocturne vor deveni negative în Maramureș, Transilvania, nordul și centrul Moldovei, unde se vor atinge valori de -3°C”, a mai precizat Mateescu.

Pe suprafețe întinse se va produce brumă, ceea ce pune în pericol culturile agricole și pomii înfloriți.

Mesaje RO-Alert în mai multe zone

Locuitorii din zonele vizate de coduri portocalii și galbene au primit mesaje RO-Alert, prin care erau îndemnați să rămână în locuințe și să evite deplasările. În unele localități au fost activate comitetele locale pentru situații de urgență.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele