SPORT

Răzvan Burleanu țintește spre o nouă funcție. Șeful FRF și-a depus deja candidatura

Răzvan Burleanu țintește spre o nouă funcție. Șeful FRF și-a depus deja candidatura
Răzvan Burleanu. Sursă foto: Vasile ANTONIO/SPORT PICTURES

Răzvan Burleanu conduce Federația Română de Fotbal de aproape 10 ani. Dar se pare că șeful fotbalului românesc țintește spre o nouă funcție importantă.

În ultima perioadă Răzvan Burleanu a fost ținta unor acuzații grave lansate de granzii din fotbalul românesc. Gigi Becali și Rotariu au condamnat regula U21 impusă de Federația Română de Fotbal, prin care echipele de fotbal trebuie să trimită în teren cel puțin un jucător român sub 21 de ani.

Răzvan Burleanu țintește o nouă funcție

De asemenea, latifundiarul din Pipera a mai precizat că Răzvan Burleanu ar fi ajuns în fruntea Federației după intervenția generalului SRI, Florian Coldea. Cu toate acestea, șeful de la Casa Fotbalului a ignorat toate acuzațiile și țintește spre o nouă funcție importantă în sportul românesc.

Șeful FRF și-a depus candidatura pentru funcția de vicepreședinte al Comitetului Olimpic Sportiv Român (COSR), motivând faptul că își dorește să se implice mai mult în dezvoltarea sportului. În scenariul în care va fi ales, Burleanu nu va părăsi funcția pe care o deține în prezent, dat fiind faptul că legislația îi permite acest lucru.

În momentul de față Comitetul Olimpic Român este condus de Mihai Covaliu, iar Elisabeta Lipă și Camelia Potec ocupă funcția de vicepreședinți. Fosta înotătoare este și președinte al Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, în timp ce Lipă este șefa Agenției Naționale pentru Sport.

Pe Răzvan Burleanu l-au ajuns blestemele
sursa foto: MediaFlux

Președintele FRF ar putea prelua funcția de vicepreședinte UEFA

Răzvan Burleanu nu duce lipsă de oferte. Președintele Federației reprezintă o alternativă pentru înlocuirea slovenului Aleksander Ceferin, actualul vicepreședinte UEFA. Slovenul a anunța că nu-și dorește un nou mandat. Urmând ca Ceferin să părăsească funcția în 2027.

Dar Burleanu are competiție serioasă. Nume cu greutate în fotbalul mare și-au anunțat intenția de a candida în 2027 pentru postul de vicepreședinte UEFA, dintre care îi amintim pe Luis Figo, Predrag Mijatovic sau Zvonimir Boban, potrivit Fanatik.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele