Răzvan Raț este, așa cum mulți dintre pasionații de fotbal știu deja, unul dintre cei mai apreciați internaționali români, un fotbalist „cuminte”, multă vreme aceasta fiind o excepție prin jucătorii cu balonul rotund.
Ceea ce știe, însă, lumea mai puțin este faptul că după retragerea din fotbal Raț a fost și mai „cuminte”, și a investit toți banii care s-au înmulțit, au crescut, s-au strâns, iată, într-o avere considerabilă astăzi. Statutul de afacerist de succes l-a transformat în jurat la „Imperiul Leilor”, emisiune care începe astăzi la Pro TV.
Răzvan Raţ are 42 de ani, iar de-a lungul carierei de fotbalist a jucat la echipe de renume, precum Universitatea Craiova, Rapid, FCM Bacău, Șahtior Donețk, West Ham United, ACS Poli Timișoara, PAOK Salonic şi echipa naţională de fotbal a României. În palmaresul său se află 17 trofee cu Şahtior, dintre care cele mai importante sunt cele de campion al Ucrainei, precum şi Cupa UEFA. A fost şi campion al României cu Rapid de două ori.
În 2008, a părăsit terenul de fotbal și a ales să se dedice în totalitate business-ului, fără să uite totalmente de fotbal. În primă instanță şi-a deschis o academie de fotbal, dar are afaceri și în imobiliare, în zona tehnologia și într-o divizie de blockchain.
„Baza sportivă şi hotelul au fost de pe vremea în care eram activ ca fotbalist, undeva prin 2007-2008 am achiziţionat baza sportivă şi hotelul tot cam aşa, eram trecut de jumătatea carierei, ca să spun aşa. S-a ivit o oportunitate cu hotelul de la Slatina, în sensul că, fiind un oraş industrial, era nevoie de spaţii de cazare. Erau foarte multe delegaţii, oameni care ajungeau pentru business în Slatina, asta a fost oportunitatea. Şi cu baza sportivă, la fel, era un teren de fotbal şi de tenis, pe care eu voiam să le ţin pentru a începe să dezvolt o şcoală de fotbal, apoi a apărut şi hotelul pe acelaşi teren. Pe partea de turism iniţial am făcut casa de la Predeal şi apoi am făcut şi o pensiune lângă, tot ca business. Şi apoi au venit afacerile cu tehnologia, imediat după momentul retragerii din activitate, acum trei ani.”, a povestit Răzvan Raț.
De departe, însă, business-ul lui de suflet este linia de producție care fabrică ochelari pentru nevăzători.
„Am aflat de la CEO-ul companiei de blockchain de această oportunitate, pentru că nu există în lume un gadget de acest gen, singura posibilitate a nevăzătorilor să se deplaseze este bastonul sau câinele ghid. Şi sunt 40 de milioane de nevăzători şi doar 27.000 de câini ghid şi ar trebui să existe ceva să-i ajute să se mişte, să se deplaseze liber, independent. A fost o chestie care mie mi-a surâs imediat şi fără să ştiu prea multe amănunte, m-am aruncat cu capul înainte, ca să spun aşa”, a declarat Răzvan Raţ pentru Agerpres.

Afaceristul recunoaște că a pierdut mai bine de 4 milioane de euro din cauza conflictului din Ucraina, acolo unde are încă proprietăți și business-uri, însă nu face din asta un capăt de țară. Merge mai departe alături de familia lui și de oamenii pe care îi are alături de ani și ani de zile.
Răzvan Raț este căsătorit cu o ucraineancă, pe nume Iulia, pe care cunoscut-o când venea de la un antrenament. Ea se plimba cu părinţii pe stradă, iar fotbalistul s-a oprit lângă ei şi l-a întrebat pe tatăl Iuliei dacă îi permite să stea de vorbă cu ea. Acesta a fost începutul poveștii lor de amor care a crescut frumos, în ani și oameni. Cei doi au o fetiță pe care o cheamă Nicole Rativna.
”Da, soția mea, Iulia, este ucraineancă. Nu prea mai am legături cu Donețk, pentru că nici nu mă mai pot întoarce acolo din cauza situației politice și a conflictului de acolo. Nu am mai fost din 2013. Situația este extrem de dificilă. Există niște granițe cu teren minat, cu tancuri, este ca în fosta Iugoslavie, pe timpuri. E un fel de Transnistria, dar mai rău”, a spus fostul jucător al celor de la Șahtior Donețk.
Din punct de vedere al rudelor, Raț nu mai este legat de Donețk. ”Socrii mei nu mai sunt, iar cumnata este stabilită în Japonia de 15 ani. Mai am legătură doar cu casa noastră de acolo și cu celalalte proprietăți”, a mai spus fostul fundaș stânga.
Pe Răzvan Raț îl vom putea urmări din această seară, la Pro TV, pentru că de la ora 21:30 începe cel de-al patrulea sezon al show-ului Imperiul leilor. Ca şi până acum, juraţii – oameni de afaceri ascultă prezentări de business-uri şi decid dacă să investească în ele şi ce sume să ofere concurenţilor.