Caz halucinant în Târgu Jiu care arată cât de multe goluri are sistemul de sănătate din România. Refuzat de medici, un băiat de 16 ani a murit de peritonită. După controalele DSP Gorj, doi doctori au fost amendați.
Într-un stadiu avansat al bolii, adolescentul de 16 ani a fost lăsat să moară pentru că medicul de gardă de la Primiri Urgențe de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu a refuzat să îl opereze. Acesta a motivat că minorul trebuie să fie consultat și operat de un medic pediatru.
Mai mult, medicii au cerut și un consult cardiologic, iar cardiologul din Spitalul Târgu Jiu a refuzat să îl vadă pe acest pacient.
Pacientul a fost îndrumat către Spitalul Craiova, care are secție de chirurgie infantilă. Seria ghinioanelor nu s-a oprit aici pentru că băiatul a fost nevoit să aștepte șase ore în spital o ambulanță care să vină tocmai din Dolj și care să-l ducă la alt spital, dar a fost prea târziu.
Adolescentul a ajuns la spital seara, la ora 19:15 iar decesul său a fost constatat după ora 00:00.
Cât despre diagnostic, în raportul final al anchetatorilor scrie ca este un diagnostic acut, adică o boala care se întâmpla în acel moment, care s-a instalat brusc, având o evoluție rapidă, conform Digi24.
Potrivit angajaților spitalului, dar și unei postări de pe facebook a spitalului, Spitalul Județean din Târgu Jiu are medic chirurg pediatru în ambulatoriul spitalului, însă acesta nu a fost solicitat să intervină. Medicul chirurg acuzat acum că ar fi lăsat copilul în vârstă de 16 ani să moară spune că în spital nu există chirurg pediatru, iar el dacă intervenea și îl opera pe pacient își depășea competențele. Acesta spune că diagnosticul stabilit a fost de Pneumoperitoneu, declarând că „pacientul era copil și nu aveam competență de chirurgie infantilă”.
Inspectorii DSP Gorj au efectuat controale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu și au amendat doi medici în urma morții băiatului de 16 ani.
Valentin Neagu, chirurgul care nu l-a operat pe adolescent a fost amendat cu 3.000 de lei, în timp ce medicul de gardă, Liliana Puiu Crăciun, a primit aceeași amendă pentru că nu a trecut toate datele în fișa pacientului, relatează News.ro.
Valentin Neagu, chirurgul care era de gardă şi care nu a intervenit pentru a-l opera pe băiatul de 16 ani mort de peritonită a fost sancţionat contravenţional cu 3.000 de lei, în urma nerespectării actului normativ care prevede că persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 şi 21 de ani pot beneficia de servicii medicale în orice unitate sanitară.
Liliana Puiu Crăciun, doctorul de gardă de la unitatea de Primiri Urgenţe, a primit o amendă de 3.000 de lei, după ce în fişa UPU a pacientului s-a constatat că erau date incomplete, nefiind trecute orele la care pacientul s-a prezentat la spital şi la care a fost solicitată ambulanţa.