NEWS

Refuzuri în lanț pentru funcția de premier interimar. Se caută soluții după demisia lui Ciolacu

Refuzuri în lanț pentru funcția de premier interimar. Se caută soluții după demisia lui Ciolacu
Marcel Ciolacu candidează Sursă foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Refuzuri în lanț pentru funcția de premier interimar. Coaliția de guvernare s-a reunit în ședință, luni, 5 mai, de la ora 13.00. PSD, PNL și UDMR analizează rezultatele obținute la primul tur de scrutin. Deciziile ar putea schimba nu numai conducerile partidelor, ci și actualul tablou guvernamental. 

„Unul dintre cele doua obiective nu a fost dus la bun sfarsit (n. r. – cele două obiective din acordul coaliției). În consecință, acordul coaliției nu a fost îndeplinit, decât parțial.

Azi, după ce am văzut votul românilor, am să propun ca partidul PSD să iasă din această coaliție. Dacă vor vota, normal că eu am să îmi depun demisia, tot azi, la președintele interimar”, a declarat Marcel Ciolacu înainte de ședința social-democraților.

Refuzuri în lanț pentru funcția de premier interimar. Organizația lui Paul Stănescu admite eșecul la prezidențiale

Crin Antonescu a obținut în județul Olt doar 25,93% din voturi, față de 44,30% care s-au adunat pentru George Simion, deși, teoretic, a fost susținut și de PSD și de PNL.

Este pentru prima dată, după decenii întregi, când PSD Olt pierde alegerile prezidențiale, reușind anterior să câștige chiar și atunci când candidatul partidului era învins la nivel național. Reprezentanții organizației în care Paul Stănescu este președinte de onoare au postat următorul mesaj pe contul oficial da Facebook:

„Votul este suveran, iar mesajul transmis de olteni este limpede.

Alianțele de compromis nu generează încredere. Deși, pentru PSD Olt, rațiunea implicării în această ecuație electorală a fost stabilitatea și evitarea izolării. Dar votul dumneavoastră ne arată că acest drum nu a fost convingător.

Am primit acest semnal cu toată responsabilitatea.

La nivelul organizației noastre, vom analiza în detaliu rezultatele și vom exprima, ferm, poziția PSD Olt în cadrul discuțiilor naționale. Suntem și rămânem loiali principiilor social-democrate. Experiența acestei campanii arată că alergarea între valorile PSD și cele liberale, chiar și argumentată prin ideea dialogului, nu a convins.

Credem în pluralism politic. Credem că tradiția valorilor social-democrate nu poate fi ștearsă.

În județul Olt, candidatul alianței a obținut 46.844 de voturi – un rezultat insuficient pentru a merge mai departe”, este o parte din mesajul PSD.

Olguța Vasilescu respinge „oferta” de a prelua PSD

„E prea la cald să comentez astăzi rezultatul votului, așa că voi aștepta să văd dacă poporul a

avut dreptate sau va regreta ca și în ultimii 20 de ani decizia de la vot. Cert este că la Dolj, candidatul Crin Antonescu, despre care eu cred că putea fi cel mai bun președinte post revoluție, a obținut cel mai mare număr de voturi dintre toate județele României, altele decât cele conduse de UDMR.

Astăzi însă vreau să fac o precizare, pe care am făcut-o și anul trecut, în momentul învestirii ca primar: NU mă interesează să plec din Craiova în următorii patru ani, cel puțin. Pentru nicio funcție, inclusiv președinte PSD, cum văd că vehiculează unii că mi-aș dori sau alții care mă văd în această poziție.

Partidul nu se poate conduce decât de la București, iar promisiunea mea de a-mi finaliza mandatul de primar al Craiovei este și a fost fără echivoc”, a scris primărița Craiovei pe Facebook.

Luni, 5 mai 2025, au apărut informații conform cărora Olguța Vasilescu ar fi dorită în fruntea PSD, pentru a se întâmpla asta Paul Stănescu sunând mai mulți lideri din teritoriu care să susțină această idee în ședința PSD.

Coaliția caută disperată un premier

Potrivit unor surse politice, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a refuzat să îl înlocuiască pe Marcel Ciolacu la conducerea Guvernului. Nici Marian Neacșu nu și-a dorit fotoliul de premier interimat.

Ar fi rămas în cărți ministrul Educației Daniel David și Bogdan Ivan, ministrul economiei și Digitalizării.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele