BUSINESS

„Regele asfaltului” din România, Dorinel Umbrărescu, vrea să preia combinatul siderurgic Galați. Ce condiție pune

Regele asfaltului din România Dorinel Umbrărescu vrea să preia combinatul siderurgic Galați. Ce condiție pune

„Regele asfaltului” din România, Dorinel Umbrărescu, vrea să preia combinatul siderurgic Galați. Proprietarul celui mai puternic grup de construcții din România, și-ar fi manifestat interesul pentru preluarea combinatului deținut în prezent de magnatul indian Sanjeev Gupta.

Surse apropiate negocierilor au declarat pentru Economedia că investiția ar fi condiționată de cesionarea creanței bugetare pe care statul român o are de recuperat de la combinat, evaluată la peste jumătate de miliard de euro.

„Regele asfaltului” din România, Dorinel Umbrărescu, vrea să preia combinatul siderurgic Galați. Ce se întâmplă cu datoriile de un miliard de euro

Practic, Dorinel Umbrărescu ar putea prelua datoria actualului proprietar către stat, în cadrul tranzacției. „Dacă statul este de acord să-i cedeze creanța pentru a prelua combinatul, îl va face să funcționeze. Dacă nu, combinatul nu va mai merge niciodată”, au precizat sursele citate.

Investitorul român arată că, în lipsa unor garanții clare privind modul de transfer al controlului, nicio companie nu își asumă în prezent să investească într-o asemenea uzină.

Liberty Galați se află în prezent în concordat preventiv, procedură care evită insolvența și care a fost aprobată recent de creditori și instanță, împreună cu un plan de restructurare.

Datoriile companiei se ridică la aproximativ un miliard de euro, din care doar statul român are de recuperat circa 500 de milioane de euro, inclusiv două linii de finanțare acordate de EximBank (300 milioane euro) și creanțe către ANAF (200 milioane euro).

 Prăbușirea combinatului ar avea efecte catastrofale

În luna iulie 2025, autoritățile din Galați au semnat o scrisoare adresată premierului și miniștrilor Economiei și de Finanțe, în care li s-a cerut să intervină de urgență.

„Angajații combinatului nu și-au primit salariile, perspectivele reluării activității sunt tot mai sumbre, iar semnalele privind un posibil faliment sunt alarmante”, se arată în scrioare.

„Vă adresăm un apel public ferm și responsabil legat de criza profundă în care se află Combinatul Siderurgic „Liberty” Galați. Angajații combinatului nu și-au primit salariile, perspectivele reluării activității sunt tot mai sumbre, iar semnalele privind un posibil faliment sunt alarmante.

Este o situație de o gravitate extremă, care nu afectează doar peste zece mii de familii din județul Galați, ci pune în pericol stabilitatea unei industrii strategice la nivel național.

Combinatul siderurgic de la Galați reprezintă cel mai mare producător de oțel din România, un contributor major la bugetul de stat și un pilon de sprijin pentru zeci de mii de locuri de muncă, direct și indirect. Prăbușirea sa ar avea efecte catastrofale nu doar pentru economia locală, ci și pentru economia națională și securitatea industrială a României”, scrie în document.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele