Camera Deputaților a adoptat un proiect care oferă puteri sporite agenților Poliției Locale. Concret, deputații au modificat Legea poliției locale 155/2010, astfel agenții primesc noi atribuții de constatare și au dreptul de a aplica sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor rutiere, conducătorilor de trotinete electrice.
Conform circuitului legislativ, legea va merge la promulgare. Se modifică astfel art. 7 alin. (1) lit. j din legea 155/2010, în sensul că Poliția Locală are acum și dreptul de a costata și aplica contravenții pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, bicicliști și conducătorii de mopede, trotinete electrice și vehicule cu tracțiune animală.
Proiectul a fost adoptat de Senat pe 22 mai în procedură de primă cameră sesizată, iar votul Camerei Deputaților a fost decizional, prin urmare legea va merge la promulgare. În altă ordine de idei, într-un raport al Poliției Române este evidențiat faptul că numărul incidentelor rutiere în care au fost implicate trotinetele electrice a crescut alarmant.
Datele arată o creștere de aproape 5 ori în ultimele 60 de luni. Doar în ultimii trei ani, numărul a crescut de la 520 la 1.221 în 2020 și la 1.221 în 2021, pentru ca anul trecut, numărul accidentelor în care au fost implicate trotinetele electrice să crească la 2.218.
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a impus un set strict de reguli pentru utilizatorii trotinetelor electrice. Trebuie să aibă cel puțin 14 ani și să poarte echipament de protecție. Totodată, este strict interzis ca mai multe persoane să circule în același timp pe o singură trotinetă de electrică.
O altă măsură impusă este legată de traseul pe care pot circula trotinetele electrice. Dacă există o pistă specială pentru biciclete, acestea vor fi obligate să o folosească.
În lipsa unei piste special amenajate, trotinetele electrice sunt direcționate să circule pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru vehicule este de 50 de kilometri pe oră.
Măsurile restrictive au fost impuse pentru a crea un mediu sigur atât pentru utilizatorii de trotinete electrice cât și pentru restul participanților la trafic, potrivit stirileprotve.ro.