Comisia Europeană a recomandat vineri, 17 iunie, ca Republica Moldova să primească statutul de ţară candidată la UE. Totuși, condiţia este ca aceasta să realizeze „reforme importante”, a transmis vineri preşedintele executivului european, Ursula von der Leyen. Eugen Tomac, preşedintele Partidului Mişcarea Populară şi europarlamentar, a salutat decizia europeană privind aderarea Moldovei.
Comisia Europeană recomandă acordarea statutului de candidat la UE pentru Ucraina și Republica Moldova, a anunțat președinta Comisiei, Ursula von der Leyen. Ambele țări mai au de făcut reforme, iar „mingea este în terenul” lor, a mai spus Von der Leyen.
„Cu condiţia ca liderii ţării să menţină cursul” în ceea ce priveşte reformele economice şi lupta împotriva corupţiei, „credem că ţara are potenţialul de a se ridica la înălţimea cerinţelor” unei candidaturi, a declarat ea într-o conferinţă de presă.
Acest aviz va fi discutat la summitul UE din 23-24 iunie, iar liderii celor 27 de state membre vor trebui să dea undă verde în unanimitate.
Eugen Tomac, preşedintele Partidului Mişcarea Populară şi europarlamentar, salută decizia luată vineri printr-un mesaj transmis pe Facebook.
„Zi decisivă pentru viitorul R. Moldova! Republica Moldova a primit verde pentru integrare europeană din partea Comisiei Europene! Comisia s-a pronunțat astăzi în favoarea acordării statutului de candidat la UE pentru Republica Moldova şi pentru Ucraina, în înțelegerea că cele două state vor parcurge o serie de pași concreți pentru integrarea efectivă.
Astfel, procesul de aderare este DESCHIS, iar cele două state candidate trebuie să adopte numeroase reforme, mai ales în domeniile bunei guvernanțe, a statului de drept şi a combaterii corupției.
Recomandarea Comisiei Europene urmează sa fie discutată şi votată de cele 27 de state membre UE în cadrul şedinţei Consiliului European ce va avea loc între 23-24 iunie, la Bruxelles.
România a fost primul stat care a susținut cu toată forța integrarea europeană a R. Moldova. Este firesc. Dincolo de Prut sunt tot români, iar locul lor este alături și împreună cu celelalte țări membre ale Uniunii Europene”, a transmis Eugen Tomac.
Intreaga postare a lui Eugen Tomac poate fi accesată aici.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, salută decizia Comisiei Europene de a recomanda statelor membre ale UE să acorde Moldovei statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. „Este un moment important pentru viitorul Republicii Moldova și este speranța de care au nevoie cetățenii noștri. Procesul va fi unul complex, dar suntem determinați să parcurgem acest drum”, a reacționat Maia Sandu, după anunțul Ursulei von der Leyen.
„Salut opinia Comisiei Europene, care recomandă statelor membre ale UE să acorde Republicii Moldova statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. Recomandarea se bazează pe înțelegerea că țara noastră va întreprinde eforturi suplimentare în domenii-cheie ca reforma justiției, combaterea corupției, administrația publică și drepturile omului. Sunt exact domeniile în care ne-am asumat să facem schimbări în fața cetățenilor și ne vom respecta angajamentul. Comisia va monitoriza progresele înregistrate în aceste domenii până la sfârșitul anului 2022”, a scris vineri pe Facebook Maia Sandu.
Ea susține că această recomandare vine la trei luni și jumătate după ce Moldova a depus cererea de aderare la UE și consolidează aspirațiile europene ale Republicii Moldova.
„Este și un pas enorm, raportat la punctul în care țara noastră se afla în relația cu UE acum un an sau acum trei ani. Opinia Comisiei, care reprezintă o evaluare instituțională a nivelului de pregătire generală și în sectoare specifice a țării noastre pentru calitatea de membră a UE, este și principalul punct de referință pentru discuția de la Consiliul European de săptămâna viitoare. Mizăm pe faptul că, la reuniunea din 23-24 iunie a Consiliului European, statele membre ale UE vor sprijini recomandarea Comisiei Europene și vor acorda țării noastre statutul de țară candidată.
Este un moment important pentru viitorul Republicii Moldova și este speranța de care au nevoie cetățenii noștri. Știm că acest proces va fi unul complex, dar suntem determinați să parcurgem acest drum, al cărui obiectiv este ancorarea țării noastre în spațiul valoric european, pe calea progresului și a bunăstării”, a adăugat președintele Republicii Moldova.