NEWS

Controale ANPC în AFI Cotroceni! Magazinul Auchan, închis. Restaurantele și magazinele închise ieri de ANPC în Mall Băneasa rămân zăvorâte și miercuri UPDATE VIDEO

ANPC ține închise și miercuri restaurantele și magazinele din cel mai mare mall din București, mall Băneasa. Mai mult, conform unor informații, miercuri, 19 februarie, este vizat un alt mall important din București, AFI Cotroceni.

UPDATE: 17 operatori economici din AFI Cotroceni, sancționați pentru nereguli grave ce pun în pericol sănătatea consumatorilor

Comisarii pentru Protecția Consumatorilor au descoperit nereguli grave la 17 operatori economici din AFI Cotroceni, care activează în domeniul alimentației publice, în urma unui control desfășurat miercuri în incinta acest centru comercial din sectorul 6 al Capitalei, informează Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

‘ANPC a aplicat sancțiuni în valoare totală de 506.000 lei și a acordat 4 avertismente. De asemenea, 348,2 kg de produse alimentare au fost retrase de la comercializare pentru a preveni punerea în pericol a sănătății publice. În plus, operatorii economici care nu au remediat imediat neconformitățile au fost sancționați cu oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea acestora. Operatorii economici sancționați sunt:

Zoomserie Plaza SRL, Ozkardes SRL (Taksim), Hana Group Premium SRL – Sushi Concept, Amrest Food SRL (Burger King), Rex Concepts PLK Romania SRL, Al Caminetto Di Am SRL – Sushi Tori, Cartofisserie SA, RRL Gelato SRL, Matteo Grup SRL – Pizza Bonita, Ice Roll and Coffe 3D SRL, Happy Today SRL, Yumm Corporation SRL, Kungfu King SRL, Art Burger SRL – Hesburger, Ever Together SRL, Euroglass Group SRL – The Corner, Auchan Romania SA’, se arată în comunicatul ANPC.

În cadrul acestui control au fost verificați 30 de operatori economici, fiind constatate o serie de neconformități grave, care pun în pericol siguranța și sănătatea consumatorilor, susțin reprezentanții ANPC. Printre acestea se numără: prezența dăunătorilor în blocul alimentar, utilizarea de produse și proceduri nesigure în prestarea serviciilor de alimentație publică, lipsa igienizării corespunzătoare a echipamentelor de expunere a produselor și a pavimentului, agregate frigorifice deteriorate, lipsa informării corecte în meniurile scurte și detaliate, produse cu data limită de consum depășită, produse alimentare fără elemente de identificare și caracterizare, lipsa echipamentelor cu verificare metrologică.

De asemenea, au fost prelevate produse pentru analize microbiologice și chimice de la operatorul economic MLS Invest Trading SRL Chopstix, incluzând preparate din carne de pui cu legume, pui cu bambus și alge wakame, iar de la Auchan România SA a fost prelevată o cantitate de 370 kg de produse alimentare pentru a fi verificată din punct de vedere al siguranței alimentare în laboratoare acreditate și autorizate. Este vorba de carne de porc – 26,6 kg, în valoare de 1.281 lei, paste de tomate – 155 bucăți (787 lei), pește – 19,93 kg (1.126 lei), gheață – 12 kg (41,4 lei), conserve de pește – 141 bucăți (459 lei), făină, orez și zahăr, dar și de textile – 41 bucăți (149,28 lei).

‘În urma verificării hipermarketului Auchan România SA s-au constatat multiple neconformități, printre care: rastele neigienizate cu strat de arsură consistent și aderent, ulei de prăjire cu grad ridicat de utilizare, produse alimentare fără etichete de identificare și caracterizare, nerespectarea temperaturilor de păstrare a preparatelor alimentare calde, agregate frigorifice neigienizate, prezența dăunătorilor, produse electrice de joasă tensiune fără traduceri în limba română și produse cosmetice fără avertismente și instrucțiuni în limba română’, precizează ANPC în comunicat.

În urma acestor constatări, aproximativ 199,26 kg de produse alimentare au fost retrase de la comercializare. De asemenea, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 98.000 lei, iar măsurile de remediere a deficiențelor au fost impuse cu termene clare.

‘ANPC va continua monitorizarea și verificarea operatorilor economici pentru a asigura respectarea normelor sanitare și de siguranță alimentară, protejând astfel drepturile consumatorilor și asigurând un mediu sigur și sănătos pentru toți cetățenii’, a declarat președintele ANPC, Cristian Popescu – Piedone, în comunicatul citat.

UPDATE: Piedone a început controalele în AFI Cotroceni miercuri și a închis temporar Auchan-ul din mall

Inspectorii Protecției Consumatorului au descins miercuri în AFI Cotroceni. Toată zona de fast-food din AFI a fost închisă, miercuri, iar clienții prezenți în zonă, evacuați.

Fast-food-urile din AFI Cotroceni au fost închise miercuri de inspectorii ANPC, printre care și magazinul Auchan pentru care Protecția Consumatorilor a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor.

Auchan-ul din AFI Cotroceni, închis miercuri de ANPC
sursa foto: Mediaflux.ro

Cristian Popescu Piedone a explicat jurnaliștilor acreditați la ANPC că oprirea temporară durează până în momentul în care magazinele afectate rezolvă problemele descoperite de inspectori și sună la ANPC pentru a face din nou verificările și a primi aprobarea de redeschidere.

Auchan-ul din AFI Cotroceni, închis miercuri de ANPC
sursa foto: Mediaflux.ro

Restaurantele și magazinele închise ieri de ANPC în Mall Băneasa rămân zăvorâte și miercuri

Miercuri, cele mai multe restaurante din Mall Băneasa încă erau închise după razia ANPC de marți când s-au dat amenzi de peste 530.000 de lei și 16 operatori economici, printre care multe nume foarte cunoscute, au fost sancționați cu oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea neconformităților.

Food Court Mall Băneasa
Food Court Mall Băneasa

Se pare că problemele întâlnite nu au fost remediate în timp util, astfel că și astăzi multe dintre magazine și restaurante erau închise, iar angajații acestora lucrau de zor să rezolve situațiile care au dus la sistarea activității. Mai mult, food court-ul de la Mall Băneasa, de obicei plin ochi, astăzi era gol-goluț.

Click to display the embedded YouTube video

facade placeholder

După cum Mediaflux a anunțat în exclusivitate, cu imagini de la fața locului, marți a avut loc o razie de amploare, coordonată chiar de către șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone. Cele mai multe locații din cele 45 controlate au rămas fără activitate pe perioadă nedeterminată până la remedierea problemelor, printre ele și Carrefour Băneasa, KFC, Mesopotamia sau Starbucks.

Anunțul ANPC, după descinderea din Mall Băneasa

Controlul în centrul comercial Băneasa a vizat 45 de operatori economici care desfășoară activități de alimentație publică, constatându-se o serie de neconformități, după cum urmează:

  • Prezența daunătorilor în blocul alimentar
  • Utilizarea de produse și proceduri nesigure în prestarea serviciilor de alimentație publică
  • Lipsa igienizării corespunzătoare a echipamentelor de expunere a produselor și a pavimentului
  • Agregate frigorifice deteriorate
  • Lipsa informării corecte în meniurile scurte și detaliate
  • Produse cu data limită de consum depășită
  •  Produse alimentare fără elemente de identificare și caracterizare
  •  Lipsa echipamentelor cu verificare metrologică

Ca urmare a acestor deficiențe, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 537.000 lei, 2 avertismente, iar 560 kg de produse alimentare au fost retrase de la comercializare. De asemenea, 16 operatori economici au fost sancționați cu oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea neconformităților. Aceștia sunt:

1. CAREFFOUR BĂNEASA
2. POPEYES
3. LA SAFI
4. ART BURGER SRL (HESBURGER)
5. MESOPOTAMIA
6. PEPP&PEPPER
7. SC BLUE SERVICES GT SRL – AVOCADOO
8. SC US FOOD NETWORK SRL – KFC
9. US FOOD NETWORK – KFC – GALERIILE FEERIA
10. SC KUNGFU KING SRL
11. CALIFORNIA FRESH FLAVORS SRL – TACO BELL
12. TOPEXPRESS FOOD – RESTAURANT RUSTIC
13. TOAN’S VIETNAM SRL
14. AM REST COFFEE SRL – STARBUCKS
15. MLS INVEST TRADING SRL – CHOPSTIX
16. SUSHI TERRA

Au fost prelevate probe pentru analize microbiologice și fizico-chimice la diverse produse alimentare în cantitate de peste 400kg, inclusiv la cuburi de gheață și sosuri comercializate în cadrul McDonald’s și la ulei uzat din unitatea Chopstix, pentru a verifica siguranța acestora în laboratoarele de siguranță alimentară autorizate și acreditate iar rezultatele le vom comunica ulterior.

„Deoarece consumatorul trebuie să aibă rezultatul real al etichetei aflată pe ambalaj cu conținutul produsului pentru ca hârtia suportă orice dar pentru siguranța consumatorilor trebuie analizate produsele pentru a ne asigura ca ceea ce scrie pe etichetă se regăsește și în produs. Avem suspiciunea ca producătorii nu trec pe etichete toți aditivii folosiți în produs”, spune președintele ANPC.

În cadrul acțiunii de control, au fost verificate și 3 unități tip hipermarket Careffour, Selgros și Metro, unde s-au constatat următoarele neconformități:

Răsturnări neigienizate cu strat de arsură caramelizată
• Produse alimentare fără etichete de identificare și caracterizare
• Nerespectarea temperaturilor de păstrare a preparatelor alimentare calde
• Agregate frigorifice neigienizate și prezența dăunătorilor
• Produse electrice de joasă tensiune fără traduceri în limba română
• Produse cosmetice fără avertismente și instrucțiuni în limba română

Operatorul economic Careffour Băneasa a fost verificat ca urmare a sesizărilor primite din partea consumatorilor care a reclamat aspecte care au fost confirmate în cadrul controlului spre surprinderea comisarilor ANPC care în trecut au constatat abateri similare la acest operator economic iar acesta a înțeles să nu le remedieze.

În urma acestor constatări, au fost retrase de la comercializare aproximativ 350 kg produse alimentare și 170 echipamente electrice, iar operatorii economici au fost sancționați cu amenzi de 167.000 lei.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele