Resturi ale unei drone au fost găsite, miercuri, de către un bărbat, pe un câmp din afara localităţii Robeasca, judeţul Buzău.
Prefectul judeţului Buzău, Leonard Dimian, afirmă că pe câmpul din afara comunei buzoiene Robeasca au fost găsite, în urma apelului unui bărbat la 112, un fuselaj, câteva resturi de elice şi o parte din motor. potrivit acestuia, specialiştii fac cercetări pentru a stabili provenienţa acestui aparat de război.
„Au fost identificate câteva resturi de dronă şi, în urma apelului la 112, s-au deplasat forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia, Jandarmeria şi echipe ale SRI specializate pentru astfel de situaţii. Au fost identificate pe câmp nişte resturi de dronă constând într-un fuselaj, se presupune, câteva resturi de elice, o parte din motor”, a declarat, miercuri, prefectul judeţului Buzău, Leonard Dimian.
Acesta a precizat că specialiştii fac cercetări în continuare pentru a stabili „provenienţa acestui aparat de război”.
Prefectul nu a putut preciza cu exactitate de câte zile se afă în zonă resturile dronei prăbuşite, însă a apreciat că nu crede că este „de foarte mult timp”.
„Nu ştiu să vă spun dacă resturile sunt de mai multe zile sau când a picat această dronă în zonă, dar nu cred că e de foarte mult timp. În mod cert, cercetările se vor extinde pe o suprafaţă mult mai mare decât ce vedem acum. Aşa a fost şi în situaţia trecută, când s-au extins pe câteva hectare, de la câteva mii de metri”, a afirmat prefectul.
În legătură cu faptul că zona unde a căzut drona se află la aproximativ un kilometru şi jumătate de zona locuită, prefectul a spus că „asta este situaţia”.
”Asta este situaţia, astea sunt vremurile în care trăim, suntem la graniţă cu războiul, se pare că din acest conflict se rătăcesc anumite aparate de zbor şi, uite, se prăbuşesc în astfel de zone unde n-ar trebui să se întâmple asemenea lucruri”, a mai spus prefectul.
Știre inițială
Primarul comunei, Domnica Vlad, a declarat pentru News.ro că, deocamdată, nu ştie să spună când ar fi căzut drona.
„Noi auzim mereu bubuituri şi zgomote de avioane”, a adăugat edilul.
Potrivit primarului comunei Robeasca, Domnica Vlad, resturile dronei au fost găsite de către un bărbat pe un câmp din afara satului Moşeşti.

„Băiatul care a găsit resturile pe câmp m-a sunat şi mi-a spus şi a anunţat ulterior la 112. Am înţeles că au venit pompierii în comună să meargă la locul indicat. Acum mă îndrept şi eu către localitate, căci am fost până la Buzău”, a declarat edilul pentru News.ro.
Domnica Vlad a precizat că, deocamdată, nu ştie să spună când ar fi căzut drona.
„Noi auzim mereu bubuituri şi zgomote de avioane, dar nu ştiu să vă zic”, a adăugat Domnica Vlad, primarul comunei Robeasca.
Comuna Robeasca se află în sud-estul judeţului Buzău la limita cu judeţul Brăila.