NEWS

Robert Negoiță pus sub urmărire penală de DNA. Acuzațiile sunt grave (Surse)

Robert Negoiță pus sub urmărire penală de DNA. Acuzațiile sunt grave Surse
Sursă foto: Digi 24

Robert Negoiță pus sub urmărire penală de DNA. Primarul Sectorului 3, s-a prezentat vineri la sediul DNA, unde procurorii îl vor pune sub urmăre penală pentru abuz în serviciu într-un dosar privind emiterea unor documente pentru construirea unui bloc.

Robert Negoiță pus sub urmărire penală de DNA

Surse judiciare au declarat pentru G4Media că este vorba despre un dosar din 2023 în care urmărirea penală era deschisă in rem (privind fapta).

Primarul e acuzat că în perioada 2015 – 2021 ar fi aprobat emiterea presupus nelegală a unor documente necesare construirii și intabulării unui bloc din centrul Capitalei.

Rechizitoriul DNA din 2023:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul NEGOIȚĂ ROBERT SORIN, la data faptelor și în prezent primar al Sectorului 3 București, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Procurorii DNA au făcut, în 1 februarie, 17 percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, într-un dosar care vizează emiterea unor acte administrative de către instituţii ale statului. Una dintre descinderi a avut loc la Primăria Sector 3, iar Robert Negoiță a fost audiat. Primarul Sectorului 3 este suspect de abuz în serviciu în dosarul instrumentat de DNA.

DNA
Sursa foto: MediaFLUX

Acuzațiile aduse de procururi

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2015-2021, suspectul Negoiță Robert Sorin, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi aprobat emiterea presupus nelegală a unor documente necesare construirii și intabulării unei construcții (bloc) situate în zona centrală a municipiului București.

Suspectului i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele