NEWS

România a tăiat subvențiile pentru mașini electrice. Cum explică ministrul Mediului schimbările din Programul Rabla

România a tăiat subvențiile pentru mașini electrice. Cum explică ministrul Mediului schimbările din Programul Rabla

România a tăiat subvențiile pentru mașini electrice.Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a spus miercuri, 25 septembrie, că decizia de a diminua cuantumul subvențiilor pentru mașini electrice a aparținut Finanțelor.

Oficialul s-a declarat convins că, odată evaluat impactul reducerii sumelor din Rabla Plus asupra vânzărilor de mașini electrice, pragul va fi ajustat.

România a tăiat subvențiile pentru mașini electrice. Piața mașinile este în declin pe întregul continent

„Decizia de a diminua cuantumul tichetului pentru Rabla Plus este o decizie care aparține Ministerului Finanțelor Publice”, a precizat Fechet, conform News.ro, după ce a fost întrebat dacă reducerea vânzărilor va duce la o regândire a subvenției.

Anul trecut, subvenția acordată pentru cumpărarea unei mașini complet electrice putea ajunge până la 57.000 de lei. Tichetul de anul acesta are o valoare mai mică de jumătate din acea sumă.

„Noi am propus încă de atunci o valoare superioară pragului pe care îl avem astăzi, respectiv de 5.000 de euro, şi sunt convins că după ce vom trage linie la sfârșitul anului și vom vedea în ce măsură diminuarea acestui voucher a afectat vânzarea de mașini electrice în România, sunt convins că pentru anul 2025 acest prag va fi ajustat în consecință”, a spus ministrul Mediului.

Unele state au crescut subvențiile, altele le-au redus

Subvențiile au scăzut în cea mai mare parte a Uniunii Europene. Printr-o tăiere de 50%, România ocupă primul loc în reducerea sumelor acordate de stat, la nivel procentual.

Alte state care au efectuat reduceri sunt Croația, unde scăderea este de 300 de euro, până la 9.000 de euro, Țările de Jos și Cipru. În statul insular se regăsește cea mai drastică scădere, de la 19.000 de euro în 2023, la 12.000 de euro în acest an. Germania a eliminat subvenția.

Alte state au crescut sumele. Austria oferă acum 5.000 de euro, de la 3.000, Franța le dă persoanelor cu venituri mici 7.000 de euro, față de 5.000 anul trecut, Grecia crește contravaloarea ajutorului la 30% din prețul mașinii (cu un plafon de subvenție de 8.000 de euro), Italia dublează stimulentul la 6.000 de euro, iar Islanda introduce un bonus de 6.000 de euro, suplimentar scutirii de TVA care se aplica încă de anul trecut.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele