SPORT

România, deja calificată la barajul pentru CM 2026! O veste bună înaintea meciului cu Bosnia

România deja calificată la barajul pentru CM 2026 O veste bună înaintea meciului cu Bosnia
sursa foto: FRF

Calculele hârtiei ne duce la CM 2026. După jocul rezultatelor de joi seară din preliminarii, România e calificată matematic la barajul pentru Campionatul Mondial 2026 pe traseul Ligii Națiunilor.

România, deja calificată la barajul pentru CM 2026

Indiferent de rezultatele din ultimele meciuri ale preliminariilor, România e sigură de locul la baraj via Nations League. Și asta întrucât Franța a câștigat joi seară cu Ucraina, scor 4-0, și s-a calificat direct la Mondial și nu va avea nevoie de baraj pe traseul Nations League, potrivit gsp.ro.

Iar în fața României au mai rămas doar 3 naționale care ar putea avea nevoie de beneficiile oferite de Nations League, dacă nu termină pe locurile 1-2 în grupele din preliminarii.

E vorba de Germania (Liga A), Țara Galilor (Liga B) și Cehia (Liga B). România e sub ele, făcând parte din Liga C. Astfel, cum nu mai există o a patra națională care să fie peste „tricolori” și să aibă nevoie de traseul din Nations League, echipa lui Lucescu e sigură de baraj.

Celelalte echipe din Ligile A și B sunt deja sigure de clasarea pe primele 2 locuri în grupele din preliminarii, astfel că nu vor avea nevoie de Nations League, eliberând calea pentru România.

Spania, Portugalia, Franța (deja calificată), Anglia (deja calificată) și Norvegia sunt naționalele sigure de primele 2 locuri în grupele din preliminarii.

Posibilii adversari ai României

România și-a asigurat matematic locul în barajul de calificare UEFA prin Liga Națiunilor! Franța a ieșit din această listă după ce și-a asigurat locul 1 în grupa din preliminarii, iar România a intrat!”, au scris cei de la Football Rankings.

Dacă nu va termina pe locul 2 în preliminarii, România va fi în urna a 4-a la tragerea la sorți a barajului pentru Campionatul Mondial.

Tricolorii vor întâlni o echipă din prima urnă în semifinala barajului. Pe configurația din acest moment, posibilele adversare ale „tricolorilor” sunt Italia, Turcia, Ucraina și Polonia.

România mai are de jucat în preliminarii, cu Bosnia (15 noiembrie, ora 21:45) și San Marino (18 noiembrie, 21:45). Cu două victorii, „tricolorii” ar fi aproape siguri de locul 2 în grupă, care asigură un traseu mai ușor la baraj.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele