NEWS

România mai face un pas pentru Autostrada Litoralului. Anunțul ministrului Sorin Grindeanu

România mai face un pas pentru Autostrada Litoralului. Anunțul ministrului Sorin Grindeanu
Sursă foto: Facebook

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că România mai face un pas pentru Autostrada Litoralului. În luna aprilie va fi desemnat câștigătorul contractului dintre cele 11 oferte depuse.

România mai face un pas pentru Autostrada Litoralului

Marţi, la Constanţa, Sorin Grindeanu a anunțat că în luna aprilie, cel mai probabil, va fi desemnat câştigătorul contractului pentru realizarea ”Autostrăzii litoralului”, cunoscută şi sub denumirea ”Alternativa Techirghiol”.

”Alternativa Techirghiol. Cred că undeva la sfârşitul anului 2024 a fost termenul de depunere. Dacă nu mă înşel sunt 11 oferte. În luna aprilie vom desemna câştigător.  În aprilie vom desemna câştigătorul.

E concurenţă. Cum am spus, sunt 11 companii, 11 oferte. E un proiect, de asemenea, important pentru noi”, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă la Constanţa, Sorin Grindeanu, conform News.ro.

Proiectul ”Autostrăzii litoralului”, cunoscut şi sub denumirea ”Alternativa Techirghiol”, vizează contruirea unui drum de mare viteză pe o lungime de 30,59 kilometri, valoarea contractului fiind, potrivit datelor furnizate de ministrul Transporturilor la finalul anului trecut, de 4,36 miliarde lei fără TVA.

Contractul prevede proiectarea şi execuţia noului drum în termen de 48 de luni, 12 luni fiind alocate proiectării şi 36 de luni pentru execuţie.

Traseul ”Alternativei Techirghiol” va traversa oraşele Techirghiol şi Eforie şi comunele Cumpăna, Agigea, Topraisar, Tuzla şi 23 August din judeţul Constanţa, urmând a se va desfăşura pe amplasament nou, fără a folosi porţiuni de drum existente.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele