Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, în şedinţa de luni, la solicitarea autorităţilor franceze prin activarea Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, prelungirea cu încă două săptămâni a participării României la misiunea de sprijin pentru stingerea incendiilor de vegetaţie şi fond forestier din Franţa.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, misiunea pompierilor români va continua, sub coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, prin înlocuirea contingentului aflat în prezent în Franţa cu un nou contingent din cadrul IGSU, care va prelua responsabilităţile operaţionale în zonele afectate de incendii.
„Decizia reflectă solidaritatea României cu partenerii europeni şi angajamentul de a contribui la gestionarea situaţiilor de urgenţă în cadrul Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene”, precizează sursa citată.
Aceeaşi sursă menţionează că, pompierii români vor continua să acţioneze alături de echipele internaţionale pentru limitarea efectelor incendiilor de vegetaţie şi protejarea comunităţilor aflate în zonele de risc.
Cel mai recent val de căldură din Franţa a impus închiderea temporară a trei centrale nucleare pentru a evita deversarea apei calde de răcire în cursurile de apă supraîncălzite.
Temperaturile record înregistrate în toată Europa în această vară au dus la incendii de pădure de proporţii în Franţa şi în Spania.
La începutul lunii iunie, Comisia Europeană anunţa că pregăteşte, pentru vara anului 2026, cel mai mare program de intervenţie împotriva incendiilor de vegetaţie, în cadrul Mecanismului de Protecţie Civilă. 777 de pompieri din 14 ţări au fost prepoziţionaţi în zone cu risc ridicat din Cipru, Grecia, Italia, Franţa, Spania şi Portugalia.
De asemenea, au fost pregătite 22 de avioane de stingere a incendiilor şi 5 elicoptere, un elicopter fiind trimis de către România.