Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a transmis joi că, în ceea ce priveşte cererea de plată nr. 4 din PNRR, Comisia Europeană ar urma cel mai probabil să îşi dea acordul pentru plată în luna martie.
„Abia după revizuirea acestui PNRR şi publicarea deciziei Consiliului, am putut depune şi am depus imediat cererea de plată 4. Cererea de plată 4, în valoare de 2,62 miliarde de euro, este într-un stadiu avansat de, să spunem, consultare şi verificare de către Comisia Europeană, aşa cum am spus în spaţiu public, în luna martie cel mai probabil vom avea ok-ul, unda verde din partea Comisiei Europene pentru plată şi lucrul acesta este exact în termenul pe care îl are Comisia Europeană.
Pentru că a existat decembrie şi s-a trecut peste sărbători, Comisia Europeană îşi rezervă prelungirea termenelor uzuale, astfel încât ajungem la începutul lunii martie, în luna martie, când vom avea şi termenul final”, a anunțat ministrul Dragoş Pîslaru, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
În acest context, Pîslaru a fost întrebat despre „disputa” apărută în spaţiul public cu colegul său de coaliţie, fostul ministru social-democrat al fondurilor europene, Adrian Câciu, care i-a cerut să publice datele de la BNR privind plăţile din PNRR.
„Eu nu am dispute cu persoane care nu ştiu despre ce vorbesc sau sunt pur şi simplu contributori direct la dezastrul care a condus la faptul că noi acum trebuie să reparăm situaţia cu PNRR. Dispută poate să aibă domnia sa cu cine vrea. Eu, practic, ce spun şi am spus şi în spaţiu public, este că contul de la BNR este un cont colector, nu are nicio legătură cu managementul de cash pe care îl are Ministerul de Finanţe. În acelaşi timp, secvenţialitatea cererilor de plată este una foarte clară pentru toată lumea.
La cererea de plată 3, din cauza activităţii guvernelor anterioare am avut o suspendare, cererea de plată 4 nu s-a putut depune din cauza faptului că PNRR-ul l-am găsit într-un dezastru total şi blocat şi, din cauza nerecunoaşterii şi asumării de către guverne a faptului că există proiecte care nu se mai pot finaliza, a trebuit să-l revizuiesc”, a afirmat Pîslaru.
El a adăugat, referindu-se la criticile primite, că „trebuie să fii, fie rău intenţionat, fie să nu cunoşti cum stau lucrurile”.
„Ar fi trebuit ca atunci când eu am venit ca ministru şi erau 6 miliarde în cont la PNRR, să vi se pară că era o mare performanţă, adică 6 miliarde care trebuiau să fie cheltuite şi nu erau cheltuite, şi aveam 6 miliarde în cont, era minunat, nu? Acum nu mai sunt pentru că i-am cheltuit. Acest guvern… deci din 2021 până la venirea în iunie nu se cheltuiseră pe PNR decât 4 miliarde.
A venit guvernul în 23 iunie şi a cheltuit peste 6 miliarde, de nu mai avem bani acum în contul de la BNR. Şi întrebarea este, pentru orice om cu capul limpede şi orice om care ştie un pic de dram de economie şi de afaceri europene, e rău că ai cheltuit banii ăştia? Nu este, de fapt, exact responsabilitatea mea ca ministru să mă asigur că banii ăştia se cheltuie în proiectele de investiţii ca să le terminăm până pe 31 august? Păi care este nesimţirea să poţi să spui că era mai bine să se lase banii în cont? (…) Repet, nu am o dispută, recunosc că în ultima perioadă am o anumită doză de indignare pentru persoanele care comentează de pe margine”, a declarat Pîslaru.