NEWS

România printre bogații lumii. A oferit Ucrainei un ajutor total de 1,12 miliarde de euro, echivalent cu 0,42% din PIB

Romania printre bogatii lumii. A oferit Ucrainei un ajutor total de 112 miliarde de euro echivalent cu 042 din PIB
Sursă foto: colaj Mediaflux/Domena publiczna

România printre bogații lumii. Oficialitățile de la București nu au divulgat niciodată contribuția reală a țării noastre în favoarea Ucrainei. Acum, presa occidentală a deezvăluit că România se află pe locul 19 în topul țărilor care sprijină financiar Ucraina în război. Până în prezent, țara noastră a oferit un ajutor total de 1,12 miliarde de euro, echivalent cu 0,42% din PIB.

România printre bogații lumii

Potrivit prestigioasei publicații francez Le Monde, Statele Unite și Uniunea Europeană se află în fruntea listei furnizorilor de ajutor pentru Ucraina, citând datele furnizate de Kiel Institute for the World Economy. România ocupă locul 19

Foarte mult timp, tema susținerii financiare oferit Ucrainei a fost un motiv de disensiune între administrația americană și restul lumii. Președintele Donald Trump a afirmat în mod repetat că țara sa a trimis la Kiev echivalentul a 350 de miliarde de dolari.

Însă analiza Le Monde a însumat doar 118,99 de miliarde de euro suportate de SUA, echivalentul a 0,55 din PIB-ul Statelor Unite. Circa 65 de miliarde de euro au reprezentat sprijin militar direct, 49,96 de miliarde de euro ajutor financiar și 3,44 de miliarde au fost alocate acțiunilor umanitare, potrivit bugetul.ro.

Al doilea ajutor ca valoare a fost oferit de Uniunea Europeană. Astfel, UE a dat redirecționat către Ucraina 115,7 miliarde de euro, dintre care 113,14 miliarde de euro ajutor financiar și 2,56 de miliarde de euro ub formă de ajutor umanitar. Dintre țările europene, cele mai mari sume pentru ajutorarea Ucrainei au provenit din Marea Britanie. Este vorba de 27,18 miliarde de euro, dintre care 20,08 miliarde de euro reprezentând ajutor militar. Alte 6,17 miliarde de euro au însemnat sprijin financiar și 930 de milioane ajutor umanitar.

Oficialitățile române au refuzat să prezinte date publice despre ajutoare

Potrivit Le Monde, care citează Comisia Europeană, spre Ucraina au fost „distribuite” 135,4 miliarde de euro, dintre care 47,4 miliarde de euro au fost sub formă de împrumuturi.

Nici Guvernul, și în special MAE, au refuzat să prezinte date publice despre ajutor. Modul concret de susținere a Ucrainei de către țara noastră au apărut inclusiv în interviurile date în media occidentală de reprezentanții MAE. Însă, oficialii români au punctat constant că aceste date nu pot fi făcute publice.

Nu știm dacă la ajutoarele la care se face referire este inclus și sitemul Patriot ”oferit” de România, Ucrainei. O baterie Patriot nouă costă peste 1,1 miliarde de dolari, cu 400 de milioane de dolari pentru sistem şi 690 de milioane de dolari pentru rachetele dintr-o baterie.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele