NEWS

România riscă să intre fără buget în 2026. Premierul Bolojan vorbește despre adoptare, abia în ianuarie

România riscă să intre fără buget în 2026. Premierul Bolojan vorbește despre adoptare abia în ianuarie
Premierul Bolojan Sursă foto: gov.ro

Primul-ministru Ilie Bolojan a afirmat la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România, că procedura ar putea fi prelungită în ianuarie, din cauza legislației care trebuie adoptată înaintea proiectului bugetar.

România riscă să intre fără buget în 2026

Este foarte probabil ca bugetul pe anul viitor să nu îl putem închide în luna decembrie și să ne lungim cu el în ianuarie, întrucât înainte de adoptarea bugetului trebuie să adoptăm toată legislația care să ne permită să avem un buget predictibil. Noi suntem în situația în care ar trebui să închidem anul acesta cu 8,4% deficit și ceea ce ne-am angajat pentru anul viitor este să coborâm deficitul cât mai aproape de 6%. Dacă aș putea să fac o estimare, aș putea să spun 6,6–6,5%”, a spus Bolojan.

Ratingul de țară a scăzut, iar dobânzile sunt duble.

”Am ajuns să avem credite de peste 200 de miliarde de euro şi ne-am împrumutat aproape în fiecare an, între 20 şi 30 de miliarde de euro în ultimii ani. Pe acest fondul accelerat al datoriei, chiar dacă astăzi România are un grad de îndatorare care se va apropia de 60%, un grad de îndatorare care nu este mare dacă ne comparăm cu media Uniunii Europene, de aproximativ 80% sau cu gradul de îndatorare al altor state, Italia, peste 100% de exemplu. Problema noastră este că, pe fondul scăderii ratingului de ţară, dobânzile pe care le plăteşte România sunt duble”.

Bugetul de stat va fi construit după o metodă nouă

Guvernul nu va majora TVA anul viitor. Chiar ministrul de Finanțe susține acest lucru, în timp ce coaliția de guvernare urmează să înceapă discuții despre bugetul de stat pentru 2026, analiștii economici nu exclud, noi creșteri de taxe și accize, chiar de la 1 ianuarie. Iar ANAF va fi din nou reorganizată, iar inspectorii Fiscului se vor concentra mai mult pe controlul marilor averi.

Noul proiect al bugetului de stat va fi construit după o metodă nouă. Toate ministerele vor încărca documentele proprii într-o aplicație electronică, denumită „Buget.ng”.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele