Comisia Europeană a cerut, miercuri, Consiliului să ia toate deciziile necesare pentru a permite aderarea deplină a României, Bulgariei şi Croaţiei la Spaţiul Schengen. Astfel, cel mai probabil, cât mai curând, România va fi primită în Schengen.
Este un moment istoric pentru țara noastră. România va fi primită în Schengen, UE fiind gata să ne accepte, după ce Comisia Europeană a salutat reuşitele celor trei state membre ale UE în aplicarea regulilor Schengen.
„Bulgaria, România şi Croaţia sunt pregătite să adere (la spaţiul Schengen – n.r.). Iar UE este pregătită să le primească”, a declarat miercuri comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, într-o conferinţă de presă la Bruxelles, scrie RomaniaTV.
„Este momentul să spunem ‘Bine aţi venit’. Cele trei ţări merită să devină pe deplin membre. Aşteptarea a fost prea mare”, a mai spus ea.