Românii care își fac cumpărăturile online plătesc mai puțin decât cei care merg în magazine, susține un nou studiu INS. Explicația este simplă: unele produse din mediul online sunt mai ieftine.
Același studiu face referire la alimentele de bază, dar și la electronice și electrocasnice. De asemenea, mai este un aspect important de avut în vedere și anume factorul timp. Românii care-și fac cumpărăturile online nu mai pierd timp în magazine.
AFLĂ MAI MULTE DESPRE: Marcel Boloş a anunțat de unde taie cheltuielile bugetare
După ce au analizat cinci platforme care vând alimente online, specialiștii de la Institutul Național de Statistică susțin că la unele produse, ieftinirile au fost mai mari decât în magazine. De exemplu, cartofii vânduți la tarabele din piețe sau chiar în hipermarketuri s-au scumpit lună de lună, însă în magazinele online nu au crescut așa de mult. Diferențele, spun specialiștii, țin de politica de marketing a comercianților care au costuri mai mici de întreținere și, astfel, vând mai ieftin, explică Știrile Pro TV.
„Dacă se înregistrează probabil o cerere foarte mare și există un volum foarte mare s-ar putea ca comercianții să aibă o reacție de reajustare în funcție de cerere. Aici ar putea să intervină diferite strategii de poziționare prin preț ale retelerilor respectivi strict pentru mediul online.”, declară Marian Neacșu, INS.
În luna iunie, comparativ cu luna mai, făina s-a ieftinit cu 4,5%, în timp ce prețurile la uleiul de floarea soarelui și la fasole sunt mai mici cu peste trei procente. Ieftiniri se văd și în cazul produselor de origine animală – de exemplu la unt sau la lapte.
”Pentru anumite produse care se găsesc mai ușor în online și pentru care pot să compar prețul este clar că le voi cumpăra mai ieftin pentru că am o libertate foarte mare imediat mă pot duce pe un alt site, imediat mă pot duce pe un comparator și atunci eu voi cumpăra la final de zi produsul cu prețul mai mic.”, explică Cristi Movilă, expert comerț online.
Specialiștii în comerț electronic susțin că românii au făcut cumpărături online de aproape 7 miliarde de euro anul trecut.