NEWS

Românii ies în stradă. Marile confederaţii sindicale anunţă un protest gigant în faţa Guvernului, în 29 octombrie

Românii ies în stradă. Marile confederaţii sindicale anunţă un protest gigant în faţa Guvernului în 29 octombrie
Sursă foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

O amplă acţiune de protest, pe 29 octombrie, la Bucureşti, a fost anunțată de marile confederații sindicale. ”Nu mai acceptăm să fim victimele unui sistem care promovează austeritatea ca semn al incompetenţei şi al lipsei de responsabilitate a celor aflaţi la conducere”, au transmis sindicaliştii.

Românii ies în stradă

”Confederaţia Naţională Sindicală ”Cartel ALFA”, CNSLR Frăţia, CSDR, Confederatia Sindicală Naţionala Meridian, desfăşoară în data de 29 octombrie 2025 o acţiune de protest în faţa Guvernului României, ca urmare a problemelor sociale şi economice majore cu care se confruntă lucrătorii din România”, au transmis, miercuri, sindicaliştii, într-un mesaj comun.

Se face apel la mobilizarea colectivă a ”tuturor lucrătorilor, pensionarilor, tinerilor şi a tuturor celor care nu mai acceptă nedreptatea, inechitatea şi dispreţul faţă de cei care muncesc cinstit în această ţară”.

”Vom ieşi în stradă pentru a arăta că nu mai acceptăm să fim victimele unui sistem care promovează austeritatea ca semn al incompetenţei şi al lipsei de responsabilitate a celor aflaţi la conducere. Este momentul să ne facem auzite revendicările şi să cerem măsuri concrete, juste si imediate pentruprotejarea lucrătorilor. Nu mai acceptăm batjocura decidenţilor politici şi inechitatea aplicată lucrătorilor din România”, au mai transmis sindicaliştii.

Potrivit acestora, ”măsurile de austeritate au afectat toate categoriile profesionale, în timp ce cei aflaţi la putere şi privilegiaţii din instituţiile politice nu au simţit nicio tăiere”.

”Nu mai acceptăm batjocură decidenților politici și inechitatea aplicată lucrătorilor din România! Măsurile de austeritate au afectat toate categoriile profesionale, în timp ce cei aflați la putere și privilegiații din instituțiile politice nu au simțit nicio tăiere. Toate confederațiile sindicale , pentru prima dată în istorie , vor protesta împreună . Șirul deciziilor ce afectează salariații din sectorul bugetar nu s-a terminat . Este momentul să reacționăm”, au mai spus confederațiile,

Sindicaliştii cer, între altele:

  • Un salariu minim decent şi pensii decente
  • Resprectarea drepturilor legale şi contractuale ale lucrătorilor
  • Taxare justă
  • Stoparea măsurilor de austeritate
  • Apărarea locurilor de muncă în administraţia publică – investiţii, nu şomaj
  • Sănătate şi asistenţă socială
  • Abrogarea măsurilor anti-educaţie
  • Consolidarea sectorului silvic
  • Salvarea sectorului economic românesc prin accesul la o energie accesibilă şi competitivă
  • Stop vânzării companiilor de stat
  • Refacerea infrastructurii feroviare, rezolvarea subfinanţării cronice a sistemului
  • Referendum pentru noua Lege a apărării.
Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele