Aproape 7 din 10 europeni trăiesc într-o locuință proprie. Distribuția între proprietari și chiriași în cadrul UE este marcată de contraste importante între statele membre. România este țara cu cei mai mulți proprietari de locuințe din Europa.
În Europa, diferențele între țări în ceea ce privește statutul rezidențial sunt semnificative. În estul continentului, unele state înregistrează unele dintre cele mai ridicate rate de proprietari din lume.
În România, de exemplu, peste 95 % din populație locuiește într-o gospodărie proprietară, în timp ce în Slovacia procentul depășește 93 %. Ungaria, Croația, Lituania și Polonia se situează, de asemenea, la niveluri foarte ridicate, cu mult peste 80 %. Această situație își are rădăcinile în privatizările masive ale parcului imobiliar din anii 1990, care au permis unei mari părți a gospodăriilor să devină proprietare.
Situația este foarte diferită în Germania și Austria, unde închirierea este un mod de viață mult mai răspândit. În Germania, mai mult de jumătate din populație – aproximativ 53% – locuiește în chirie, ceea ce o face singura țară din Uniunea Europeană în care chiriașii sunt majoritari. Austria urmează îndeaproape, cu aproape 46% chiriași.
Diferențele dintre țările europene în ceea ce privește proporția proprietarilor sau chiriașilor se explică printr-o combinație de factori economici, demografici, normativi și culturali, potrivit touteleurope.eu.
Astfel, în Europa Centrală și de Est, tranziția postcomunistă a favorizat o masificare a proprietății datorită privatizării pe scară largă a parcului imobiliar public. Acest context istoric a lăsat o moștenire de rate ridicate de proprietate în state precum România sau Slovacia.
În schimb, într-o țară precum Austria, o gestionare solidă a închirierilor și o întreținere importantă a fondului social asigură o mare stabilitate a locuințelor închiriate.
Nu trebuie uitate nici tradițiile culturale și rezidențiale. Astfel, proprietatea este asociată în general cu siguranța și transmiterea patrimoniului în sudul și estul Europei, în timp ce mobilitatea și flexibilitatea oferite de închiriere sunt mai apreciate în nordul și vestul continentului. Acești factori combinați explică în mare parte diferențele observate în modurile de ocupare a locuințelor la nivel european.