NEWS

Românii pot rămâne fără bani pe card! Avertizare ANAF privind tentative de fraudă prin intermediul unor site-uri false

Românii pot rămâne fără bani pe card Avertizare ANAF privind tentative de fraudă prin intermediul unor site-uri false
Fraudă ANAF sursă foto: Antena 3 CNN

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală  (ANAF) avertizează contribuabilii cu privire la apariţia unor site-uri frauduloase care utilizează în mod abuziv numele instituţiei pentru a colecta ilegal date personale, fiscale şi bancare.

Acestea solicită o serie de informaţii sensibile, precum CNP-ul, adresa de domiciliu sau date referitoare la conturile bancare, solduri sau venituri lunare. Cei care au accesat accidental o astfel de platformă sau au oferit informaţii sensibile trebuie să contacteze de urgenţă autorităţile competente şi, dacă este cazul, instituţia bancară, recomandă ANAF.

„Agenţia Naţională de Administrare Fiscală atrage atenţia contribuabililor asupra apariţiei unor site-uri frauduloase care utilizează în mod abuziv numele instituţiei pentru a colecta ilegal date personale, fiscale şi bancare. Aceste pagini de internet solicită utilizatorilor informaţii sensibile, precum CNP-ul, adresa de domiciliu, adresa de e-mail, date referitoare la conturile bancare, solduri sau venituri lunare”, arată, vineri, ANAF, într-un comunicat de presă.

Instituţia recomandă contribuabililor să nu furnizeze date cu caracter personal, bancar sau fiscal prin intermediul unor formulare regăsite pe astfel de platforme neoficiale.

Recomandările ANAF pentru populație

Reprezentanţii ANAF recomandă celor care au accesat accidental o astfel de platformă sau au oferit informaţii sensibile să contacteze de urgenţă autorităţile competente şi, dacă este cazul, instituţia bancară.

ANAF precizează că a dezvoltat şi pus la dispoziţia contribuabililor, gratuit, serviciul Spaţiul Privat Virtual, pentru o comunicare securizată cu instituţia.

Recomandările ANAF adresate contribuabililor:
– să nu furnizeze date personale sau bancare;
– să nu instaleze aplicaţii la solicitarea unor persoane care pretind că reprezintă ANAF;
– să se informeze doar prin canalele oficiale ale ANAF.
Conducerea ANAF precizează că colaborează cu instituţiile competente pentru combaterea acestor fraude şi va continua informarea publicului pentru prevenirea unor astfel de situaţii.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele