În fiecare an, la data de 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din 1859, cunoscută drept „Mica Unire”. Realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, unirea a reprezentat expresia voinţei politice comune a liderilor din Moldova şi Ţara Românească, fiind primul pas în crearea statului român modern.
24 ianuarie 1859 este ziua alegerii lui Alexandru Ioan Cuza la Bucureşti ca domnitor al Ţării Româneşti, după ce la 5 ianuarie fusese ales la Iaşi domnitor al Moldovei – este momentul când s-au împlinit aspiraţiile naţionale ale revoluţionarilor de la 1848, care înscriseseră în programele lor idealul unirii Principatelor drept „cheia de boltă fără de care s-ar prăbuşi întreg idealul naţional”.
Actul istoric al Unirii de la 24 ianuarie 1859, despre care Mihail Kogălniceanu spunea că este ‘actul întregii naţiuni române’, a rămas un moment decisiv în istoria românilor, pentru că recunoaşterea internaţională a Unirii şi măsurile adoptate în anii care au urmat au dus la obţinerea şi recunoaşterea independenţei României în anii 1877 – 1878 şi la îndeplinirea idealului naţional de unire a tuturor românilor în 1918. În egală măsură, momentul 24 ianuarie 1859 a fost primul pas făcut de naţiunea română pe drumul modernităţii şi al integrării europene.
Preşedintele Nicuşor Dan se va afla sâmbătă, de Ziua Unirii Principatelor, la Focşani şi Iaşi.
Potrivit programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, în prima parte a zilei va vizita Colegiul Naţional „Unirea” din Focşani, ocazie cu care va decora instituţia de învăţământ la împlinirea a 160 de ani.
De la ora 11:00, şeful statului va lua parte la manifestările prilejuite de Ziua Unirii Principatelor Române, organizate în Piaţa Unirii din Focşani.
Ulterior, va merge la Iaşi, unde va participa la ceremonia organizată în Piaţa Unirii.
De asemenea, premierul Ilie Bolojan participă la ceremonia militară şi religioasă organizată cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza (10:00 – Aleea Dealul Patriarhiei, Sector 4, Bucureşti).
Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu autorităţile locale, organizează sâmbătă ceremonii militare şi religioase dedicate împlinirii a 167 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române.
În Bucureşti, la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasată în Dealul Patriarhiei, va avea loc, de la ora 10:00, o ceremonie militară de depuneri de coroane şi jerbe de flori.
La Focşani, vor fi organizate în Piaţa Unirii, de la ora 11:00, o ceremonie militară şi religioasă şi un moment artistic dedicat momentului.
La Iaşi, ceremonia militară şi religioasă se va desfăşura la Monumentul lui Alexandru Ioan Cuza din Piaţa Unirii, începând cu ora 15:00.
În 9 decembrie 2013, a fost prezentată în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, o propunere legislativă privind declararea zilei de 24 ianuarie ca zi de sărbătoare legală, semnată de mai mulţi parlamentari de la diferite partide politice.
„24 ianuarie semnifică, practic, ziua de naştere a statului naţional modern român şi trebuie ca românii să nu uite acest lucru. (…) Recunoaşterea ca sărbătoare legală este un gest simbolic care conferă acestei sărbători statutul bine meritat, deoarece există un adevăr istoric de netăgăduit: România s-a născut la Iaşi!” se arată în expunerea de motive.
Senatul a adoptat proiectul de lege la 2 iunie 2014, iar Camera Deputaţilor la 3 decembrie 2014, cu 276 voturi „pentru”, 4 voturi „contra”, 11 abţineri, 4 nu au votat.
La 16 decembrie 2014, preşedintele Traian Băsescu a semnat Decretul nr. 901 privind promulgarea Legii pentru declararea zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române – ca zi de sărbătoare naţională, care a devenit Legea nr. 171/2014, se arată pe https://legislatie.just.ro/, publicată la 18 decembrie, în Monitorul Oficial nr.922.
Manifestări dedicate împlinirii a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române sunt organizate în această zi la Iaşi, oraşul Unirii, dar şi în Bucureşti şi în întreaga ţară.
În Iaşi, în Piaţa Unirii, manifestările dedicate Unirii Principatelor Române vor începe la ora 12:00 cu un spectacol folcloric. Evenimentul artistic va fi urmat, în jurul orei 14:45, de ceremonia militară şi religioasă, urmată la ora 15:00 de o manifestare oficială în prezenţa preşedintelui Nicuşor Dan. Vor fi prezenţi la manifestări, alături de şeful statului, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad şi ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă.
Muzeele din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi sunt deschise în această zi, între orele 10:00 şi 17:00.
La Cluj, evenimentele debutează la ora 11.00 în scuarul unde este amplasat bustul domnitorului Al. I. Cuza (scuarul CEC – B-dul 21 Decembrie 1989 – vizavi de Instituţia Prefectului Judeţul Cluj). Programul include discursuri, defilarea gărzii de onoare şi a Muzicii militare, ceremonia religioasă, depunerea de coroane şi jerbe de flori şi Hora Unirii. Ceremonia din prima parte a zilei este organizată de Instituţia Prefectului – Judeţul Cluj, Primăria şi Consiliul local Cluj-Napoca şi Divizia 4 Infanterie „Gemina”, potrivit https://primariaclujnapoca.ro/.
Ziua Unirii Principatelor Române va fi marcată în Alba Iulia, pe Esplanada Sălii Unirii, unde va avea loc o slujbă religioasă în amintirea făuritorilor Unirii din 1859, un moment artistic al elevilor Colegiului Militar din Alba Iulia, urmat de Hora Unirii.
În Piaţa Ovidiu din Constanţa, va avea loc o ceremonie oficială, începând cu ora 10:00, ce va cuprinde prezentarea onorului, intonarea Imnului naţional al României, oficierea slujbei religioase „Te Deum”, alocuţiuni ale oficialităţilor şi defilarea gărzii de onoare. Evenimentul se va încheia cu tradiţionala Horă a Unirii. Manifestarea este organizată de Ministerul Apărării Naţionale – Comandamentul Flotei Constanţa, cu sprijinul Primăriei Constanţa.
Muzeul Naţional Cotroceni din Bucureşti va fi deschis pentru public, oferind intrare gratuită pentru copii şi adolescenţi. Palatul domnesc de la Cotroceni a fost reşedinţa de vară a domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi a soţiei sale, doamna Elena Cuza, pe care l-au reamenajat, începând din 1862. De asemenea, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în zilele de 24 şi 25 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Hora Unirii”.
În dimineaţa zilei de 24 ianuarie, la ora 06:45, va pleca din Gara de de Nord din Bucureşti cu destinaţia Iaşi, trenul IC 561, care va purta numele simbolic de „Trenul Unirii” şi va fi remorcat de o locomotivă special decorată în culorile steagului naţional. Trenul IC 561 va efectua staţionări suplimentare în staţiile Bârlad şi Vaslui, se arată într-un comunicat al CFR Călători.
– Manifestări prilejuite de Ziua Unirii Principatelor Române, la care participă preşedintele Nicuşor Dan. (Focşani, Piaţa Unirii, ora 11,00; Iaşi, Piaţa Unirii)
– Celebrarea Unirii Principatelor Române: Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală (ora 9.30), slujba de Te Deum (ora 11.00)
– Muzeul Naţional Cotroceni este deschis pentru public, oferind intrare gratuită pentru copii şi adolescenţi, cu prilejul aniversării a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române, înfăptuită de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
– Evenimentul intitulat „Hora Unirii”, dedicat sărbătoririi Unirii Principatelor Române. (Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, 24 şi 25)
– Ceremonie, în contextul aniversării Zilei Unirii Principatelor Române, organizată de Primăria Municipiului Ploieşti şi Garnizoana Ploieşti. (esplanada sediului primăriei din Piaţa Eroilor, ora 12.00)
– Ceremonia militară prilejuită de Ziua Unirii Principatelor Române. (Municipiul Oradea, Statuia Regelui Ferdinand I din Piaţa Unirii, ora 12.15)
Autorităţile judeţene şi locale invită locuitorii municipiului Craiova să participe sâmbătă, 24 ianuarie, la evenimentele dedicate celebrării Unirii Principatelor Române care vor avea loc în faţa Primăriei Craiova.
Manifestările vor debuta la ora 10:00, cu intonarea imnului naţional şi oficierea ceremonialului religios. În jurul orei 10:30, va avea loc defilarea militară, precedată de depuneri de jerbe de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a informat Primăria Craiova.
Programul va continua cu un spectacol muzical susţinut de soliştii Mariana Ionescu Căpitănescu, Marius Măgureanu, Liliana Popa, Cristian Bănăţeanu, Manuela Motocu, Liviu Dică, acompaniaţi de dansatorii Ansamblului de dans popular ‘Maria Tănase’ – Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Dolj.
Pentru buna desfăşurare a evenimentului, sâmbătă, în intervalul orar 8:00 – 12:00, se va închide circulaţia rutieră pe str. Popa Şapcă, str. Alexandru Ioan Cuza, tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Calea Unirii şi intersecţia cu str. Arieş şi str. Calea Unirii, tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Mihai Viteazul şi intersecţia cu str. Alexandru Ioan Cuza.
Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie (MINA) Constanţa invită publicul să viziteze punctele muzeale ale instituţiei de cultură, pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române, accesul fiind gratuit.
„Acces gratuit în punctele muzeale ale MINA Constanţa, de Ziua Unirii Principatelor Române. Sâmbătă, 24 ianuarie, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa oferă acces gratuit publicului în toate punctele muzeale din structura sa”, se arată în comunicatul transmis vineri de MINA Constanţa.
Programul de vizitare este următorul: Edificiul Roman cu Mozaic, Mormântul Pictat Hypogeu, Cetatea Capidava, Complexul Muzeal Histria, Complexul Muzeal Tropaeum Traiani – Adamclisi, Centrul Hamangia / Muzeul „Axiopolis” Cernavodă, în intervalul orar 9:00 – 17:00, iar la Cetatea Carsium Hârşova, între orele 8:00 şi 16:00.
Ultima intrare la punctele muzeale va fi la ora 16:30, iar la Cetatea Carsium Hârşova, la ora 15:00.