NEWS

Românii sunt mai educați. A crescut numărul persoanelor cu studii superioare

Românii sunt mai educați. A crescut numărul persoanelor cu studii superioare
Sursă foto: Pexels

În ciuda ultimelor statisticilor privind nivelul învățământului din țara noastră, românii sunt mai educați. Cel puțin așa arată cele mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică care demonstrează că a crescut numărul persoanelor cu studii superioare față de ultimii cinci ani.

Contrar așteptărilor, românii sunt mai educați

Astfel, conform INS, 15% dintre cei cu vârsta de peste 16 ani aveau studii superioare, în 2022. Procentul este mult mai mare decât în 2018 când 13,7% dintre românii de 16+ ani terminaseră o formă superioară de învățământ, conform Edupedu.ro.

Potrivit datelor INS, în rândul populației de 16+ ani:

  • 57,8% au studii medii (60,7%) în mediul urban și 54,7%) în rural) – în creștere ușoară față de 2018, 19,1% terminaseră o școală profesională, 36,3% liceul sau o școală postliceală
  • 27,1% au nivel de educație scăzut (primar, gimnazial, fără școală absolvită – 40,7% în rural, 14,5% în urban) – în scădere ușoară față de 2018, când 30,9% aveau acest nivel de instruire
  • 15,1% au studii superioare (24,8% în urban, 4,6% în rural) – cu doar 1,4 puncte procentuale mai mult decât în 2018

Dacă analizăm persoanele cu studii superioare, o creștere semnificativă se înregistrează la București. Aici, în 2018, doar 29,1% din populația de 16+ ani avea studii superioare. În schimb, în 2022, procentul a crescut cu 9 puncte, ajungând la 38,1%.

Diferențe mari pe zonele țării

În zonele urbane, aproape un sfert din populația de 16+ ani are studii superioare. Cel mai ridicat nivel este în București, unde se raportează o creștere mai pronunțată decât la nivel național. Pe de altă parte, în unele regiuni ale țării ponderea persoanelor cu studii superioare a scăzut, chiar, în 2022 față de 2018.

În alte regiuni ale țării procentul persoanelor cu studii superioare a scăzut:

  • Sud-Est: De la 10% în 2018 la doar 8,3% în 2022 (regiunea înregistrează cel mai mare procent de persoane doar cu studii primare sau fără școală absolvită – 9,7%)
  • Nord-Vest:  De la 15,2% în 2018 la 13,2% în 2022
  • Centru: De la 18,8% în 2018 (a doua regiune după București, detașat, după procentul persoanelor cu studii superioare) la doar 13,9% în 2022 (rămâne a doua regiune, dar este aproape la egalitate cu Nord-Vest și Sud-Vest).
Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele