Ministrul Agriculturii, Florin Barbu vrea să consulte românii dacă se închid supermarketurile în weekend. Astfel, se va face un studiu și, în funcție de rezultat, coaliția va lua o decizie. Premierul Marcel Ciolacu spunea despre o astfel de decizie că nu este deloc una ușoară.
Florin Barbu consideră că românii nu pot fi obligaţi să meargă la cumpărături la orele indicate de stat. Tocmai de aceea, se va face un studiu „pe anumite focusuri de oameni” pentru a se lua o decizie în Coaliție.
„Eu aş fi de acord inclusiv să fie întrebaţi românii despre acest lucru. Este foarte important, pentru că nu putem lua o decizie în coaliţie pe acest aspect. Cred că românii pot decide acest lucru şi, bineînţeles, încercăm să facem un studiu în acest sens. Vor fi probabil făcute, probabil pe anumite focusuri de oameni şi bineînţeles, în funcţie de ce va ieşi din acest studiu, luăm decizia care se impune în coaliţia de guvernare”, a spus Florin Barbu.
În același timp, ministrul Agriculturii nu a putut răspunde când se va lua o decizie finală, precizând că vor mai urma decii cu micii retaileri, cei care au cerut această măsură.
„Discuţia am avut-o la Guvern cu micii retaileri. Dânşii au cerut inclusiv închiderea magazinelor de cartier. Din punctul meu de vedere, cred că nu putem obliga românii să meargă la orele pe care le indicăm noi, ca şi stat român. Sunt convins că foarte mulţi români, în timpul săptămânii, au o activitate intensă la locurile de muncă şi cred că sâmbăta şi duminica era pentru dânşii o recreere foarte mare, astfel încât să poată să îşi facă necesarul de alimente pentru o săptămână”, a afirmat Barbu, citat de Agerpres.
Săptămâna trecută, premierul Marcel Ciolacu a anunţat că a dat în calcul propunerea privind eventuala închidere a supermarketurilor în weekend, pentru a vedea care este impactul unei astfel de propuneri, dar a adăugat că o decizie în acest sens „nu este uşoară”.
„Am dat în discuţie, la Tehnicul Guvernului, să vedem în primul rând impactul. Nu e o decizie uşoară. Acum trebuie să fim corecţi că nu există evaziune la supermarketuri, în primul rând. În al doilea rând, nu ştim dacă acoperim nevoia cetăţenilor, dacă închidem supermarketurile. Nu era vorba numai de supermarketuri, era vorba de toate magazinele alimentare. Şi atunci românilor li s-a spus să-şi facă aprovizionarea până sâmbătă la prânz.
Eu nu pot să le spun românilor când să se ducă la magazin să îşi cumpere alimente, totuşi e decizia dumneavoastră, a mea, a fiecăruia dintre noi, dar am dat-o în calcul să vedem totuşi impactul. Nu e o decizie uşoară, dar, dacă avem un sistem alternativ viabil, atunci se poate ajunge la o astfel de decizie”, a declarat Marcel Ciolacu.
Închiderea, pentru perioada weekendului, a lanțurilor de supermarketuri mai mari de 1.000 de metri este una dintre soluțiile propuse care ar trebui să vină în sprijinul producătorilor români și să ajute la scăderea inflației și reducerea prețurilor.