Compania Romgaz a devenit mai valoroasă pe bursă decât Lukoil şi Gazprom la un loc, iar cu aproximativ 800 mil. dolari ar putea cumpăra acum cei doi giganţi petrolieri ai Rusiei.
Romgaz, producător român de gaze, a ajuns să fie mai valoroasă pe bursă decât Lukoil şi Gazprom, doua companii din Rusia care cu doar câteva zile în urmă valorau sute de miliarde de dolari.
Astfel, potrivit datelor agregate de Ziarul Financiar din platforma Bloomberg, cei doi giganţi petrolieri ai Rusiei – Lukoil şi Gazprom – au acum o capitalizare bursieră la Londra de 346 milioane de dolari şi 225 milioane de dolari, în colaps de la începutul lui 2022 cu 99,44% respectiv 99,8%.
Practic, cu alte cuvinte, cele două companii, care cu doar câteva zile în urmă valorau 57 mld. dolari pentru Lukoil şi 71 mld. dolari pentru Gazprom, au ajuns să fie mai mici chiar şi decât companii listate pe segmentul AeRO al Bursei de la Bucureşti – acolo unde sunt IMM-uri.
Romgaz, producător şi furnizor de gaze naturale controlat de Ministerul Energiei, care, scrie sursa citată, valorează acum 3,5 miliarde de dolari la Bucureşti, ar putea cumpără dintr-un foc atât Gazprom cât şi Lukoil doar cu banii pe care îi avea la bănci la final de 2021, de circa 3,6 mld. lei (aproximativ 800 mil. dolari).
Desigur aceasta este doar un scenariu jurnalistic, cu şanse zero de materializare, însă arată amplitudinea prăbuşirilor pe pieţele vestice pentru perlele din energie ale Rusiei din cauza sancţiunilor europene.