Fostul preşedinte bulgar Rumen Radev, care s-a angajat să pună capăt corupţiei endemice şi instabilităţii politice care subminează cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană (UE), vecina României, a obţinut o majoritate absolută în alegerile legislative de duminică, potrivit unor rezultate oficiale publicate luni, transmite AFP.
Prezenţa la vot a fost de peste 50% – cea mai mare din 2021 încoace, potrivit Institutului de sondare Market Links.
Scrutinul de duminică marchează intrarea în Parlament a Partidului Vîzrajdane (extremă dreapta) şi a Partidului MRF al minorităţii turce şi rome.
Partidul Bulgaria Progresistă al lui Radev a obţinut 44,7% dintre voturile exprimare, potrivit acestor rezultate, după numărarea a 96,4% dintre buletinele de vot în urma scrutinului de duminică, un scor care-l plasează într-o poziţie bună să obţină 130 dintre cele 240 de mandate ale Parlamentului unicameral bulgar.
Această victorie zdrobitoare marchează prima majoritate parlamentară absolută obţinută de către un partid în Bulgaria din 1997 încoace şi oferă acestei ţări din Balcani posibilitatea de a forma un Guvern stabil, după opt rânduri de alegeri în decurs cinci ani.
Bulgaria Progresistă devansează larg Partidul GERB (consrrvatori) al fostului premier Boiko Borisov, care conduce Guvernul în exerciţiu, şi Partidul PP-BD (liberali), care au obţinut 13,4% şi, respectiv, 12,9% dintre voturile exprimate.
”Am depăşit apatia”, şi-a exprimat bucuria Rumen Radev, în vârstă de 62 de ani, un fost general şi pilot de vânătoare, duminică, în faţa susţinătorilor săi.
Un susţinător al unei reluări a dialogului cu Rusia, viitorul şef al Guvernului a declarat că ţara sa ”va face eforturi pentru a-şi continua calea europeană, dar, credeţo-mă, o Bulgarie puternică şi o Europă puternică au nevoie de spirit critic şi pragmatism”.
Înainte de scrutin, el a declarat că împărtăşeşte refuzul Ungariei şi al Slovaciei de a trimite armament în Ucraina, care se află în tăzboi împotriva invaziei Rusiei, apreciind că ”nu vede interesul acestei ţării sărace de a plăti”.
Însă, cel care a subliniat neîncetat avantajele obţinute de pe urma UE de către ţara sa cu 6,5 milioane de locuitori după aderare în 2007, a exclus să-şi folosească dreptul de veto pentru a bloca vreo decizie a UE.
”Aceasta este o victorie a speranţei împotriva neîncrederii, o victorie a libertăţii împotriva fricii”, a declarat Radev, care a demisionat în ianuarie din funţcia de preşedinte pentru a intra în campanie în vederea alegerilor legislative şi care a promis să pună capăt ”oligarhiei politice” care domneşte în Bulgaria.
Partidul său, înfiinţat în urmă cu doar câteva luni, adună personalităţi eteroclite – militari, fsote figuri socialiste sau sportivi.
Boriana Dimitrova de la Institutul de sondare Alpha Research, declară AFP că Rumen Radev se impune drept ”învingătorul fără echivoc” al acestui scrutin şi subliniază scorul ”mult mai slab decât prevăzut” al GERB.
Rumen Radev ”a atras din electoratul Partidului Vîzrajdane (Renaşterea, pro-Kremlin)”, prin poziţiile sale deschise faţă de Rusia şi împotriva elitelor, subliniază politilogul Teodor Slavev.
Sondajele arată de asemenea că unii alegători care au votat mai înainte cu partide prooccidentale au decis să aibă încredere în el.
El ”acoperă un spectru foarte larg”, analiza săptămâna trecută fostul vicepremier Atanas Pekanov.
Un politolog de la Center for Liberal Strategies, Daniel Smilov, estimează că va fi suspus unor ”presiuni” pentru ca să conducă Bulgaria pe o cale ”eurosceptică”, atât de către propriul partid, cât şi de către opoziţia de extremă dreapta.
”Semnalele sale iniţiale sunt că va purta o politică proeuropeană şi că nu va bloca UE. Toată problema este dacă aceste semnale se vor traduce în fapte”, declară el.
Boiko Borisov l-a ”felicitat” pe Rumen Radev însă a respins ideea că aduce vreo ”noutate”.
”Câştigarea alegerilor e una, guvernarea e alta”, a avertizat el.
Manifestaţii împotriva corupţiei au condus în 2021 la căderea lui Boiko Borisov, care se afla atunci la putere de aproape zece ani.
De atunci, coaliţii fragile s-au succedat la putere, iar ultima a demisionat în decembrie în urma unor noi manifestaţii anticorupţie, susţinute de către Rumen Radev.
”Este simplu: oamenii vor să se schimbe totul”, declara entuziastă AFP o pensionară, Stiliana Andonova.
O analistă financiară, Ghergana Mihailova, în vârstă de 47 de ani, se teme că Bulgaria proeuropeană îşi ”schimbă orientarea politică” în favoarea Moscovei.