WORLD

Rusia acuză UE de aroganță. Avertizarea transmisă de omul lui Putin

Rusia acuză UE de aroganță. Avertizarea transmisă de omul lui Putin
Sursă foto: colaj Mediaflux

Prin vocea ministrului de externe, Rusia acuză UE de aroganță după menținerea sancțiunilor. Serghei Lavrov consideră că sunt afectate dreptul internațional, dar și interesele economice și financiare comune. În același timp, diplomatul lui Putin a avut numai cuvinte de laude pentru echipa lui Trump cu care a negociat la Riad.

Rusia acuză UE de aroganță

Potrivit ministrului rus de externe, astfel de restricții „nu numai că subminează dreptul internațional, dar dăunează cooperării internaționale și intereselor economice și financiare ale țărilor care au introdus astfel de sancțiuni”

”Refuzul Uniunii Europene de a ridica sancțiunile anti-rusești provine din aroganța și mentalitatea sa colonială”, a declarat reporterilor ministrul rus de externe Serghei Lavrov.

Ministrul a atras atenția asupra unei declarații recente a Uniunii Europene potrivit căreia Bruxelles-ul va menține sancțiunile împotriva Rusiei și, eventual, chiar le va extinde, indiferent de orice schimbare de politică din partea SUA.

„Acesta este un fel de sentiment de autoperpetuare a infailibilității – o credință de nezdruncinat că au întotdeauna dreptate. Chiar și atunci când se întorc la politicile predecesorilor lor coloniali, ei merg mai departe cu ele decât în perioada colonială”, a declarat Lavrov.

Laude pentru echipa lui Trump

În schimb, Lavrov a ținut să transmită că secretarul de stat american Marco Rubio a subliniat în timpul discuțiilor cu Rusia la Riad că echipa președintelui american Donald Trump operează pe baza recunoașterii intereselor naționale ale tuturor țărilor.

„Aceasta este cu adevărat o echipă care gândește diferit, concentrându-se în primul rând pe interesele americane, așa cum le înțeleg ei”, a declarat Lavrov, adresându-se camerei inferioare a Parlamentului rus, Duma de Stat.

„Această poziție a fost confirmată ieri în discuțiile noastre cu secretarul de stat Marco Rubio, care a subliniat la începutul negocierilor că echipa Trump consideră că toate relațiile internaționale, în toate aspectele, ar trebui să se bazeze pe recunoașterea faptului că fiecare stat are interese naționale”, a adăugat el, citat de TASS.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele