Rusia Unită, partidul politic creat pentru a-l sprijini pe preşedintele Vladimir Putin, a anunţat marți o serie de planuri de înăsprire a controversatei legi privind agenţii străini, într-o nouă acţiune de reprimare a vocilor dizidente din Rusia, după procedura începută imediat după izbucnirea războiului.
Vasili Piskariov, membru al partidului de guvernământ, a scris pe Telegram că o nouă versiune a legii a fost introdusă luni în parlament. Conform noului proiect de lege, termenul de „agent străin” va fi aplicabil pe scară largă în Rusia.
În prezent, organizaţiile neguvernamentale, instituţiile de presă şi chiar jurnaliştii sunt obligaţi să afişeze clasificarea „agent străin” pe toate publicaţiile, dacă acestea primesc bani din afara Rusiei.
În viitor, simpla acuzare a cuiva ca fiind „sub influenţă străină” va fi suficientă pentru ca acesta să primească această etichetă. Potrivit proiectului de lege, un stat străin sau o organizaţie internaţională poate influenţa pe cineva din Rusia „prin constrângere sau persuasiune”.
Jurnaliştii şi instituţiile media afectate de lege trebuie să ataşeze publicaţiilor un avertisment conform căruia materialul a fost produs de un „agent străin”. De asemenea, cei afectaţi nu vor mai avea voie să organizeze reuniuni publice, să predea, să participe la licitaţii publice sau să primească subvenţii.
De asemenea, în martie, deputaţii ruşi au adoptat marţi o lege ce prevede sancţiuni aspre menite să pedepsească „informaţiile mincinoase” cu privire la acţiunile Moscovei în străinătate, o nouă armă represivă în arsenalul rus pentru controlul informaţiilor despre agresiunea sa militară în Ucraina.
Noua lege vine să o completeze pe cea adoptată la începutul lui martie şi care prevede până la 15 ani de închisoare pentru publicarea de „informaţii mincinoase” cu privire la armata rusă.
Acest text, adoptat în a treia lectură, pedepseşte „difuzarea publică de informaţii intenţionat false sub acoperirea unor informaţii fiabile” cu privire la „activităţile organelor statului rus în afara teritoriului rus”, potrivit unui comunicat al Parlamentului.
Actul normativ prevede pedepse ce pot ajunge până la trei ani de închisoare, mergând până la cinci ani dacă este vorba de o activitate de grup, de „abuz de poziţie oficială”, de „crearea artificială de dovezi” sau dacă acţiunea este „motivată de ură sau de ostilitate politică, ideologică, rasială, naţională sau religioasă”.
Pedeapsa prevăzută urcă la 15 ani dacă „informaţiile mincinoase” au dus la „consecinţe grave”.