WORLD

Rusia nu vrea Europa la masa negocierilor de pace. Invocă citate din Biblie

Rusia nu vrea Europa la masa negocierilor de pace. Invocă citate din Biblie
Sursă: gzeromedia

Pregătindu-se de discuții cu delegația SUA, Rusia nu vrea Europa la masa negocierilor de pace. Mai mult de atât, Serghei Lavrov chiar citează din Biblie pentru a-i condamna pe cei care i-au sprijit pe ucraineni.

Rusia nu vrea Europa la masa negocierilor de pace

Statele Unite au jucat un rol major în conflictul din Ucraina încă de la început, iar Rusia consideră implicarea Washingtonului în soluționarea acestuia drept o potențială oportunitate, a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, în cadrul unei conferințe de presă.

Dacă țările europene încearcă să „negocieze” o încetare a focului pentru a reînarma Ucraina, nu are niciun sens să le permitem să participe la negocieri, spune acesta, citat de Agenția TASS.

El a amintit acordurile de la Minsk și declarația fostului cancelar german Angela Merkel despre obiectivele acestor acorduri.

„Acum, la aceeași conferință de la Munchen, au fost făcute apeluri, în special, de către președintele Finlandei. Alexander Stubb a spus că este necesar să se încheie, în primul rând, o încetare a focului, care să se folosească pentru a întări militar Ucraina. Adică europenii nu și-au schimbat filozofia, așa că nu știu ce ar trebui să facă la masa de negocieri.

Dacă au de gând să scoată câteva idei viclene despre înghețarea conflictului, în timp ce ei înșiși, conform caracterului și obiceiurilor lor, vor avea în vedere continuarea războiului, atunci de ce să-i invităm acolo?”, a subliniat oficialul rus.

Lavrov spune că SUA au jucat un rol principal în criza ucraineană încă de la începutul acesteia și acum „pot contribui la soluționarea acesteia”.

Biblia, agent de negociere

Occidentul nu va putea „să stea și să aștepte sub «umbrela nucleară»” și va trebui să răspundă pentru acțiunile sale ilegale și pentru sprijinul acordat regimului nazist din Ucraina.

„Trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru acțiunile noastre, așa cum spune Biblia”, spune Lavrov.

Armata ucraineană „acționează chiar mai rău decât ucigașii lui Hitler”. Lumea ar trebui „să se uite la atrocitățile pe care le comit pe teritorii”.

Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor că Lavrov și consilierul prezidențial rus, Yury Ushakov, se află în drum spre capitala saudită pentru discuții cu oficialii americani privind restabilirea relațiilor ruso-americane pe toate planurile, precum și pregătirile pentru posibile discuții privind soluționarea conflictului din Ucraina și pentru întâlnirea liderilor țărilor.

Potrivit agenției de presă CNN, delegația americană va fi reprezentată de consilierul pentru securitate națională al președintelui SUA, Donald Trump, Mike Waltz, secretarul de stat Marco Rubio și trimisul special pentru Orientul Mijlociu, Steve Whitkoff.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele