BUSINESS

S-a lansat Tellur Green, o gamă de accesorii telecom produse din materiale reciclabile

S-a lansat Tellur Green o gamă de accesorii telecom produse din materiale reciclabile

Tellur, singurul brand 100% românesc de pe piaţa de accesorii telecom şi entertainment, a lansat gama Tellur Green, formată din produse ecologice, în cadrul unui amplu program de sustenabilitate.

Produsele din cadrul gamei Tellur Green sunt fabricate fie din materiale biodegradabile, cum ar fi fibra de grâu, fie din nailon sau plastic reciclat.

În anumite cazuri, așa cum sunt încărcătorul wireless de birou pentru telefon sau boxa Bluetooth, produsele au în componența lor 35% fibră de grâu și 65% plastic reciclat. De asemenea, ambalajul este produs 100% din carton reciclat și reciclabil.

„Să devenim sustenabili este unul dintre planurile noastre pe termen lung, iar dorința noastră cea mai mare este ca până în 2030 toate produsele brandului Tellur să devină ecologice”, a afirmat George Barbu, CEO al ABN Systems International, companie care deține brandul Tellur.

În prezent, brandul Tellur livrează accesorii telecom şi entertainment către parteneri din 25 de țări și 3 continente, inclusiv în Statele Unite ale Americii, iar în 2022 își dorește să se extindă pe piețele din Brazilia, India și Egipt.

„Este de datoria noastră, a tuturor, să reducem impactul pe care poluarea cu plastic îl are asupra ecosistemului și cred că prin acest prim pas, vom putea livra produse de calitate, dar în același timp vom oferi un sprijin consistent și naturii”, a mai afirmat reprezentantul Tellur.

bogdan@mediaflux.ro Bogdan Coroamă este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Univerității Hyperion. Și-a început cariera în presă în anul ... vezi toate articolele