WORLD

S-au reluat zborurile din zona de conflict. Opt avioane de pasageri au decolat din Abu Dhabi

S-au reluat zborurile din zona de conflict. Opt avioane de pasageri au decolat din Abu Dhabi
Zborurile din zona de conflict Sursă foto: ARN News

După câteva zile de război în Orientul Mijlociu, s-au reluat zborurile din zona de conflict. Opt avioane de pasageri au reușit să decoleze luni de pe aeroportul din Abu Dhabi. De asemenea, compania aeriană Emirates a anunțat că va începe să opereze un număr limitat de zboruri începând din această seară.

Zborurile din zona de conflict, reluate

Opt zboruri de pasageri au decolat luni din Abu Dhabi, a anunțat portalul web de urmărire a traficului aerian, Flight Radar pe X. Primul avion a decolat în jurul orei locale 14.00. La bord se află și numeroși români.

Avioanele se îndreaptă către aeroporturi din Asia și Europa. În ordinea plecării lor, avioanele se îndreaptă către New Delhi, Islamabad, Mumbai, Karachi, Moscova, Paris, Amsterdam și Londra.

De asemenea, compania aeriană Emirates, cu sediul în Dubai, a anunțat că va începe să opereze un număr limitat de zboruri începând din această seară, relatează Al Jazeera.

„Acordăm prioritate clienților cu rezervări anterioare, iar cei care au fost reprogramați pentru a călători cu aceste zboruri limitate vor fi contactați direct de Emirates”, se arată într-un comunicat, în care oamenii sunt îndemnați „să nu se prezinte la aeroport decât dacă au fost înștiințați”.

„Toate celelalte zboruri rămân suspendate până la noi dispoziții”.

Numeroase companii aeriene și-au suspendat zborurile din cauza conflictului din Orientul Mijlociu. De asemenea, multe aeroporturi din regiune sunt închise, unele fiind vizate de atacurile aeriene ale iranienilor. Ca urmare, mii de călători au rămas blocați în diferite locuri din Orientul Mijlociu.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele