NEWS

Sabotaj al Rusiei în cazul dronei doborâte de un F-16 românesc. Acuzații aduse de Ucraina

Sabotaj al Rusiei în cazul dronei doborâte de un F-16 românesc. Acuzații aduse de Ucraina
Dronă doborâtă de un F-16 românesc

După ce un avion F-16 românesc a doborât o dronă în spațiul aerian al Estoniei, Ucraina vine cu acuzații la adresa Rusiei. Autoritățile din Kiev sunt convinse că rușii ar fi direcționat aparatul prin mijloace de război electronic.

Dronă doborâtă de un F-16 românesc

Avionul F-16 românesc, parte a misiunii NATO de poliție aeriană în zona baltică, a interceptat și doborât drona care intrase în spațiul estonian. NATO a confirmat intervenția și a anunțat deschiderea unei anchete pentru clarificarea incidentului.

Conform armatei estoniene, drona a pătruns în spațiul aerian al țării în jurul orei prânzului, venind dinspre Rusia, și a fost doborâtă la ora locală 12:14 cu o singură rachetă. Decizia a fost luată pentru a minimiza riscurile asupra populației civile și a infrastructurii.

Presa locală a raportat că aparatul a fost interceptat deasupra lacului Võrtsjärv, iar resturile au căzut în zona localității Kablaküla.

Ucraina acuză Rusia de sabotaj

Autoritățile ucrainene au acuzat Rusia că a folosit mijloace de război electronic, inclusiv bruiaj și falsificarea semnalelor GPS, pentru a redirecționa drona spre spațiul aerian al Estoniei.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Heorhii Tykhyi, a prezentat scuze Estoniei și altor aliați din regiune, subliniind că Ucraina nu utilizează teritoriul Estoniei sau Letoniei pentru atacuri asupra Rusiei.

Incidentul a coincis cu emiterea unor alerte aeriene în Letonia, după semnalarea unei posibile drone în apropierea frontierei cu Rusia, scrie Mediafax.

Deși prima alertă a fost ridicată în lipsa dovezilor privind pătrunderea în spațiul aerian leton, o nouă alertă a fost declarată în două comitate de la graniță, determinând mobilizarea avioanelor NATO.

NATO a reacționat ferm

Avionul F-16 românesc care a doborât drona face parte din misiunile NATO de supraveghere și apărare a spațiului aerian al statelor baltice.

Aparatul este desfășurat în cadrul operațiunii Baltic Air Policing, prin care NATO asigură protecția aeriană a Estoniei, Letoniei și Lituaniei.

NATO a afirmat că este pregătită și capabilă să răspundă la orice amenințare aeriană, iar comandamentul Alianței a precizat că procedurile de apărare au funcționat conform planului.

Incidentul survine după mai multe cazuri, începând din martie, când drone ucrainene au intrat accidental în spațiul aerian al unor state membre NATO, cum ar fi Finlanda, Letonia, Lituania și Estonia, în contextul intensificării atacurilor ucrainene cu drone asupra unor ținte militare din Rusia.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele