NEWS

Salarii mai mari în sănătate. Zeci de mii de angajați dau în judecată Guvernul

Salarii mai mari în sănătate. Zeci de mii de angajați dau în judecată Guvernul
Sursă foto: Facebook/SANITAS

Se cer salarii mai mari în sănătate adică aplicarea în integralitate a actualei Legi a salarizării, care a intrat în vigoare în 2017, dar care nici acum în e aplicată în întregime. Este ceea ce reclamă zeci de mii de membri ai Federației sindicale SANITAS care au dat în judecată Guvernul pentru a-și obține drepturile.

Salarii mai mari în sănătate, cerute în instanță

După mai multe forme de protest și negocieri cu reprezentanții Guvernului, angajații din Sănătate recurg la justiție pentru a-și câștiga drepturile care li se cuvin prin lege. Cel puțin 75.000 de membri ai Federația sindicală SANITAS au dat în judecată Guvernul pentru a obține aplicarea în integralitate a actualei Legi a salarizării, care a intrat în vigoare în 2017, dar care nici acum în e aplicată în întregime.

”Cerem aplicarea integrală a Legii salarizării bugetarilor (Legea 153/2017) pentru TOȚI membrii SANITAS care fac parte din TOATE categoriile de angajați din Sănătate și Asistență Socială.

Am demarat procedurile de mai bine de două luni, liderii SANITAS locali și județeni au strâns semnăturile, am vorbit cu societatea de avocatură și procesul a început”, a transmis federația sindicală, într-un comunicat.

Se cer salarii mai mari în sănătate
Sursă foto: Facebook/SANITAS

SANITAS a lansat apoi un îndemn către toți membrii federației să se alăture demersului pentru a-și obține în instanță drepturile salariale restante din ultimii trei ani.

„Încă mai este timp să fiți parte din acest demers. Dacă încă nu sunteți parte în proces, luați legătura cu liderii SANITAS din teritoriu și aflați cum vă puteți alătura celor 75.000 de salariați care au dat în judecată Guvernul României.

Dorim să recuperăm toate veniturile salariale pe care guvernul le datorează membrilor noștri pentru ultimii trei ani!”, au mai transmis cei de la SANITAS.

Sindicaliștii, personal medical, personal nemedical (TESA), infirmiere, îngrijitoare, brancardieri, personal contractual sau funcționari publici din DSP, salariați de toate specialitățile din Asistență Socială, cu toții se simt nedreptățiți de Legea 153/2017.

Amintim că federația a amenințat cu greva generală și în vară, nemulțumirile fiind legate de salarizare și finanțarea sistemului sanitar.

 

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele
Parteneri
Toți șoferii trebuie să știe! Cine plătește amenda de viteză în situația în care mașina este împrumutată
Toți șoferii trebuie să știe! Cine plătește amenda de viteză în situația în care mașina...
Scurgere de informaţii. Germania investighează o înregistrare în care oficiali germani discută despre o posibilă livrare de rachete Taurus către Ucraina
Scurgere de informaţii. Germania investighează o înregistrare în care oficiali germani discută despre o posibilă...
Obiceiul care s-ar putea să vă schimbe bugetul lunar: Cum puteţi să primiţi bani pe ce aruncaţi la gunoi în fiecare zi.
Obiceiul care s-ar putea să vă schimbe bugetul lunar: Cum puteţi să primiţi bani pe...
Chiar dacă în ultimul timp a anunţat concedieri masive, Google a şocat industria oferind unui angajat o mărire salarială de 300%. Ce a făcut acesta pentru a obţine această recompensă
Chiar dacă în ultimul timp a anunţat concedieri masive, Google a şocat industria oferind unui...
Bomba MOMENTULUI! Halep, PRINSĂ cu un tenismen celebru. El are IUBITĂ super cunoscută la noi
Bomba MOMENTULUI! Halep, PRINSĂ cu un tenismen celebru. El are IUBITĂ super cunoscută la noi
OANA ROMAN a luat decizia! Se întâmplă la scurt timp DUPĂ DECESUL Mioarei Roman
OANA ROMAN a luat decizia! Se întâmplă la scurt timp DUPĂ DECESUL Mioarei Roman
Mantea, probleme mari de sănătate după ce a ales Divinitatea în locul tratamentul medicamentos pentru boala cumplită de care suferă
Mantea, probleme mari de sănătate după ce a ales Divinitatea în locul tratamentul medicamentos pentru...
Un cutremur major ar fi un dezastru. La ce capitole stă România cel mai rău
Un cutremur major ar fi un dezastru. La ce capitole stă România cel mai rău
Războiul din Ucraina, ziua 739. Rusia susţine că a distrus 38 de drone deasupra Crimeei. Circulaţia pe podul Kerci, oprită temporar
Războiul din Ucraina, ziua 739. Rusia susţine că a distrus 38 de drone deasupra Crimeei....
Ce rată vei plăti dacă iei mâine un credit ipotecar de 60.000 de euro pe 30 de ani. Cum arată în realitate dobânzile la credite
Ce rată vei plăti dacă iei mâine un credit ipotecar de 60.000 de euro pe...
Wizz Air introduce noi zboruri din România. Vezi unde poţi zbura cu mai puţin de 80 de lei
Wizz Air introduce noi zboruri din România. Vezi unde poţi zbura cu mai puţin de...
Se vinde un cazinou din România. La ce preț e evaluat
Se vinde un cazinou din România. La ce preț e evaluat
Care sunt cele două orașe din România în care străzile nu au nume? Pe unul îl știe toată țara!
Care sunt cele două orașe din România în care străzile nu au nume? Pe unul...
Alertă pentru românii care cumpără carne de miel de Paște!
Alertă pentru românii care cumpără carne de miel de Paște!
INCREDIBIL cum arăta Maria Băsescu în tinerețe! Era de o frumusețe rară, întorcea toate privirile
INCREDIBIL cum arăta Maria Băsescu în tinerețe! Era de o frumusețe rară, întorcea toate privirile