„Săriți de pe fix” este un nou show marca Pro TV care va fi lansat în curând, iar în rolul de gazdă telespectatorii îl vor regăsi pe Cabral, una dintre cele mai iubite vedete Pro TV.
„E prima emisiune din cariera mea în care nu trebuie să fac nimic. E cu joacă. E cu joacă sărită de pe fix!”, a declarat Cabral..
Cabral spune că toți cei care sunt interesați să afle ce este de fapt „Săriți de pe fix”, să se aștepte la cel mai nebun show de divertisment pe care l-au urmărit până acum. Filmările au început deja, iar ceea ce știm este că îndrăgitul Cabral îi va avea, ca și invitați permanenți, pe Anca Dinicu, Bogdan Drăcea, Lucian Ghimiși, Cătălin Neamțu, Mihai Rait, Emily Burghelea, Alex Bogdan, Anisia Gafton și Paul Ipate.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Zi importantă pentru Andreea Esca. Moment de bucurie pentru vedeta Pro TV
„Ideea este foarte simplă. Asta este una dintre scenele de la „Săriți de pe fix!”. Am niște invitați permanenți…niște talente cum rar s-au mai văzut. Sunt frumoși, deștepți, sunt talentați.., de exemplu, gândește-te că sunt aici permanent: Anca Dinicu, Bogdan Drăcea, Lucian Ghimiși, Cătălin Neamțu, Mihai Rait, Emily Burghelea, Alex Bogdan, Anisia Gafton… e și Paul Ipate. Și în fiecare ediție avem și doi invitați super speciali”, a declarat Cabral.
CITEȘTE MAI MULTE DESPRE: Papa Francisc, operat de urgență. Medicii vin cu informații despre starea lui de sănătate
Cabral şi-a început cariera la Antena 1, cu emisiunea „Roata de rezervă”. A jucat apoi în filmul „Je ne marcherais jamais seul”, iar în perioada 1999-2000 a prezentat mai multe emisiuni la Prima TV, precum „Impact”, „Banc Show”, „Vara fără limite”.
Din 2000 ajunge la Acasă şi a prezentat emisiunile „Un bărbat adevărat” şi „Poveştiri Adevărate”. A mai prezentat şi „Poveştiri de noapte”, „În al nouălea cer”, „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, iar din 2015 a prezentat emisiunea „Ce spun românii”.