Ca reacție la piețele internaționale, s-a înregistrat o scădere dramatică pe Bursa de Valori București. Toți indicii bursieri au încheiat ziua de tranzacționare de luni în scădere cu aproximativ 4%. Președintele BVB consideră că bursa de la București a fost mai rezilientă față de piețele bursiere din jur. În România, sunt 200.000 de români care investesc la bursă.
La închiderea ședinței bursiere de luni, indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o depreciere de 3,63%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, consemna o scădere de 3,73%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 3,65%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, s-a depreciat cu 3,96%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor consemna o depreciere de 3,60%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, înregistra un recul cu 3,27%.

Conform datelor BVB, cele mai mari scăderi ale acțiunile au fost la acţiunile Purcari (-6,57%), Medlife (-6,50%), Teraplast (-6,30%), Transelectrica (-6,01)
Volumul de tranzaționare a fost de 91.613.687, în valoare de 260.912.727,73 lei.
Ceea ce vedem pe piaţa de la Bucureşti este o reacţie la ceea ce se întâmplă pe alte pieţe internaţionale, fiindcă acestea sunt interconectate, a declarat, luni, pentru Agerpres Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti. Acesta a subliniat că, dacă ne uităm la dinamica pieţelor în ultima săptămână, vedem că Bursa de la Bucureşti a fost mai rezilientă.
„Ceea ce vedem pe piaţa de la Bucureşti este o reacţie la ceea ce se întâmplă pe alte pieţe internaţionale, deoarece pieţele financiare sunt interconectate. Trendul este dat în continuare de pieţele mari, totuşi investitorii sunt mai atenţi la pieţele în care aleg să investească şi la oportunităţile care se ivesc.
Dacă ne uităm la dinamica pieţelor în ultima săptămână, vedem că Bursa de la Bucureşti a fost mai rezilientă, cu un recul de 4%, mai lent decât alte pieţe importante din Europa, precum Franţa (4,6%), Germania (6%) sau Italia (aproape 8%). Indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti este într-o poziţie ceva mai bună chiar şi raportat la pieţele din regiune, majoritatea acestora înregistrând corecţii cuprinse între 4,7% şi 6,7%, excepţie fiind Croaţia, care a scăzut cu doar 0,4%”, a spus Radu Hanga.
El a precizat că aceste perioade de corecţii nu afectează activitatea economică a companiilor listate, ci creează oportunităţi pentru investitori, deoarece aceştia pot cumpăra acţiuni la preţuri cu câteva procente mai mici.
„Volumele de tranzacţionare de astăzi, care au depăşit media zilnică a anului trecut, de aproape 31 milioane euro, ne arată că unii dintre investitori văd aceste oportunităţi. Investitorii sunt foarte atenţi la evoluţia contextului global şi la politicile guvernelor, la evoluţia inflaţiei şi a dinamicii economiei, precum şi la începerea unui nou ciclu de reducere a dobânzilor, iar reacţiile lor sunt influenţate în mare măsură de evoluţia economiilor şi de deciziile marilor bănci centrale.
Bursa de Valori Bucureşti a consemnat cea mai bună evoluţie dintre pieţele din regiune în ultimii 5 ani, cu o creştere de 170% în cazul indicelui BET-TR, adică randamentul oferit de creşterea preţurilor acţiunilor plus dividendele. Iar această evoluţie include atât scăderile din perioada pandemiei, cât şi pe cele de la începutul războiului din Ucraina şi impactul creşterii galopante a inflaţiei”, a mai declarat Radu Hanga.