Zilele acestea un nou scandal se desfășoară pe plajele din Grecia, unde un șezlong a ajuns să coste și 120 de euro. Toate acestea din cauza unor mișcări de ocupare abuzivă a plajelor cu umbrele și șezlonguri.
Așa numita „mișcare a prosoapelor” se desfășoară deja în Paros, Naxos, Serifos, dar și pe alte insule elene, și a înmulțit deja reclamațiile turiștilor care-și doresc accesul liber pe plajă. Guvernul elen monitorizează acum îndeaproape evoluţiile şi a anunţat că legea va fi aplicată cu orice preţ, scrie publicația elenă Iefimerida.
AFLĂ MAI MULTE DESPRE: Staţiunea Geoagiu Băi ar putea intra în patrimoniului UNESCO
Șeful Mișcării cetățenești pentru plajele libere din Paros, Michalis Kiriazanos, a declarat că a fost stabilit un proces pentru antreprenorul care instalase ilegal șezlonguri pe plaja „Mikri Santa Maria”.
„Din fericire l-am ținut departe, nu știm pentru cât timp, dar cu siguranță este o victorie mare. Cu mijloacele slabe pe care le avem, am văzut că 7.186 de metri pătrați au fost acordați legal antreprenorilor și au fost acoperiți în total 18.800 de metri pătrați, 11.500 de metri pătrați de ocupare sunt ilegali. Paharul s-a revărsat și a dat ocazia mișcării noastre să avanseze”, a subliniat Kiriazanos.
La rândul său, Christos Georgousis de la Mișcarea Cetățenilor pentru Plaje Libere, a declarat că așteaptă intervenția procurorului după ordinul dat de Curtea Supremă. Georgousis s-a plâns că municipalitatea din Paros a dat dovadă de o mare toleranță, în timp ce primarul Kovaios spune că „nu are nicio autoritate”, informează ziare.com.
Același Christos Georgousis a spus că pentru turiștii care închiriază un set la Santa Maria, locurile din față ajung la 120 de euro, iar cele din spate 40 de euro. În replică la acest scandal, guvernul elen intenționează să demareze cât mai curând posibil controale în toată țara, care se vor solda cu amenzi și chiar sancțiunile foarte grave precum demolările.