NEWS

Scandal în Polonia după apariția lui George Simion la mitingul prezidențial al lui Karol Nawrocki: „Candidații Moscovei s-au unit”

Scandal în Polonia după apariția lui George Simion la mitingul prezidențial al lui Karol Nawrocki Candidații Moscovei s-au unit
sursa foto: X

Apariția candidatului român la prezidențiale George Simion în Polonia a stârnit un întreg lanț de reacții politice în țara respectivă. Totul a pornit după ce acesta a mers marți, 13 mai, să îl susțină pe Karol Nawrocki, liderul PiS la președinție. România și Polonia au alegeri prezidențiale duminică, 18 mai, noi turul 2 și ei turul 1, arată Libertatea care citează Onet.

Scandal în Polonia după apariția lui George Simion la mitingul prezidențial al lui Karol Nawrocki: „Candidații Moscovei s-au unit”

Potrivit Onet, liderul partidului naționalist AUR, candidat în turul doi al alegerilor prezidențiale din România a participat marți la un eveniment al lui Karol Nawrocki, candidatul PiS la președinția Poloniei, în orașul Zabrze.

Întâlnirea celor doi politicieni a stârnit critici vehemente din partea opoziției poloneze. Asta după ce George Simion, candidatul care a obținut cele mai multe voturi în turul 1 al alegerilor prezidențiale din România, a apărut la mitingul lui Karol Nawrocki din Zabrze.

„Viitorul președinte al României”, a spus Karol Nawrocki despre George Simion.

Prim-ministrul Donald Tusk a reacționat prompt pe rețelele sociale, afirmând că Rusia este fericită.

„Rusia este fericită. Nawrocki și omologul său român prorus, George Simion, pe aceeași scenă cu cinci zile înainte de alegerile prezidențiale din Polonia și România. Totul este clar”.

În schimb, susținătorii lui Nawrocki au salutat prezența lui Simion. Europarlamentarul PiS Anna Zalewska a scris: „Mulțumesc, George Simion. Spre victorie”.

Pe de altă parte, opoziția a criticat dur această alianță.

Europarlamentarul KO Andrzej Halicki a postat pe X că Putin are oamenii lui în Europa.

„Putin are oamenii lui în Europa. Unii sunt tăcuți. George Simion nu se ascunde – vorbește limba Moscovei și astăzi l-a aplaudat pe Karol Nawrocki. Coincidență? Nu. O alianță?”, a transmis acesta pe X.

„Karol Nawrocki și George Simion la un miting. Rusia este deja aici”, a declarat deputatul PO Zbigniew Konwiński.

Prezența lui Simion a readus în discuție controversele legate de politicianul român. Europarlamentarul KO Mirosława Nykiel a menționat: „I se interzice intrarea în Ucraina, Moldova îl consideră o «amenințare la adresa securității», anti-UE și prorus. Iată-l pe prietenul lui Nawrocki – candidat la Președinția României, care a apărut astăzi la Zabrze. Să oprim internaționalismul lui Putin (…)”.

„Polonia și România se trezesc împreună”, spune PiS

Unii politicieni au văzut în această întâlnire o oportunitate de apropiere între cele două țări.

Deputatul PiS Jan Mosiński a declarat: „Polonia și România se trezesc împreună. E timpul pentru națiuni, nu pentru elite europene!”.

Mai mulți oficiali polonezi și-au exprimat îngrijorarea cu privire la posibila influență rusă.

Ministrul KO pentru Afacerile Uniunii Europene, Adam Szłapka, a afirmat: „Ideologul Kremlinului, Aleksandr Dugin, îl susține pe George Simon. George Simon îl susține pe Nawrocki. O companie grozavă”.

„Candidații Moscovei s-au unit în Zabrze”, a comentat europarlamentarul KO Dariusz Joński.

„Prorusul George Simion din România are interdicție de intrare în Ucraina și Moldova. Serviciile acestor țări știu exact cine este. Acum să-l susținem pe Karol Nawrocki de Victor Orban și Robert Fico. Și internaționala putinistă va fi completă. Ce păcat!”, a scris europarlamentarul KO Michał Szczerba.

În schimb, alții îi asociază pe cei doi candidați cu schimbarea: „Vine Karol! Vine schimbarea! Președinții Poloniei și României – Karol Nawrocki și George Simion – au apărut pe scena din Piața Libertății din Zabrze. Zabrze este un simbol al decăderii Platformei și începutul sfârșitului ei!”, a spus deputatul PiS Paweł Jabłoński.

Totuși, vizita lui George Simion în Polonia a scos la iveală divergențele profunde dintre diferitele facțiuni politice poloneze.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele