Armata Română face în acest moment tot ce poate cu tot ce are la dispoziție, dar scenariul de la Galați s-ar putea repeta oricând. O recunoaște ministrul Apărării, Radu Miruță, care a mai anunțat că primele arme antidronă prin SAFE vin abia într-un an și jumătate.
În ciuda eforturilor pe care le face armata, e maximum pe care îl poate face în acest moment. Radu Miruță a menţionat că aparatul de zbor de tip Geran-2, cu sistem KOMETA, a fost detectat de un radar nou adus recent în zonă.
”Se schimbă lucrurile de la zi la zi. Ce a fost acum o săptămână în urmă nu mai este valabil astăzi în ceea ce priveşte capabilităţile noastre de apărare, însă, nici capabilităţile celor care atacă nu sunt rămase în urmă, se îmbunătăţesc. Avem sisteme de apărare antiaeriană, care, până nu demult, vedeau cu o sensibilitate mai bună amprenta termică a acestor drone.”, a explicat ministrul Apărării la Antena3.
„Analizând drona care a generat acest incident la Galaţi, am observat că, pe măsură ce trece sensibilitatea termică a acestor drone, semnătura termică este din ce în ce mai mică. Adică: ceea ce detectam cu uşurinţă până acum câteva luni, acum detectăm mai greu. Este o luptă permanentă între capabilităţile de dronă şi antidronă, cum este şi cea între virus şi antivirus.
Devin mai puţin detectabile, mai greu detectabile, cum sunt şi capabilităţile, pe care noi le folosim, încep şi ele să devină din ce în ce mai bune. Adică nu sunt aceleaşi scenarii de la o zi la alta, însă, lucrăm cu aceleaşi insuficienţe în ceea ce priveşte garantarea completă a oricărui scenariu„.
Întrebat dacă România poate da jos dronele astfel încât să nu-și mai atingă ținta și să nu mai provoace răniți, ministrul a declarat că scenariul de la Galați e posibil oricând.
”Depinde de contextul în care vor veni aceste drone. Începând de astăzi şi începând şi de acum o săptămână, şi acum cinci luni, Armata Română facem maximum posibil cu ceea ce are la dispoziţie. Da, scenarii se pot repeta. Armata Română nu ţine ceva nefolosit în magazie, care ar putea fi folosit în această situaţie. Şi chiar dacă nu are încearcă toate metodele posibile ca, într-un timp foarte scurt, ceea ce am observat că generează probleme să fie mişcorat, să fie redus. S-a întâmplat asta în ultima perioadă.”
Ulterior, acesta a subliniat că drona care a lovit vineri a fost detectată de un nou radar care a fost adus recent în zonă. Aparatul de zbor, de proveniență rusă, care s-a prăbuşit în noaptea de joi spre vineri pe un bloc din Galaţi, avea 30 kg de explozibil.
„Am adus faţă de acum o lună, când a fost acea dronă, care n-a apucat să explodeze, tot la Galaţi – atunci, acea dronă nu a fost văzută pe radarele Armatei Române. După acel eveniment, am adus un radar nou în zonă şi drona care a venit acum patru zile a fost detectată fix de radarul nou pe care l-am adus. Se întâmplă astfel de mişcări, dar, vă repet: nu ne putem pregăti pentru atacuri identice, pentru că nu sunt identice„, a explicat Radu Miruţă.
Conform declaraţiilor oficialului, primele arme antidronă prin SAFE vin abia într-un an și jumătate. Radu Miruță a confirmat marți, după participarea la Conferința NATO de generare a capabilităților, desfășurată în Belgia, că România a solicitat transfer de tehnică militară din state ale alianței pentru a se apăra împotriva dronelor rusești.
Noile declaraţii ale ministrului interimar al Apărării despre incidentul cu drona de la Galaţi vin la doar o zi după ce a avut loc reuniunea Consiliului de Securitate al ONU, unde 56 de state au condamnat comportamentul „inacceptabil” al Moscovei. Șefa diplomației române, Oana Țoiu, a transmis că atacurile asupra civililor și încălcările repetate ale dreptului internațional „trebuie să înceteze imediat”, în contextul războiului din Ucraina.
Duminică seara, Armata Română a publicat raportul despre drona rusă care a lovit blocul din Galați. MApN a precizat că aparatul de zbor era unul de tip Geran-2, de fabricație rusească, care a avut o „încărcătură de luptă de tip High-Explosive (HE), cu greutatea de aproximativ 30 kg (echivalent TNT)”.