În ultima perioadă în spațiul public au apărut mai multe investigații care scot la suprafață neregulile din primăriile de sector ale Capitalei. Un astfel de caz îl are în prim plan pe Cristian Popescu Piedone și administrația pe care o conduce, Primăria Sectorului 5.
Magic Star Security, o societate condusă de familia lui Ionel Tucmuruz, a primit un contract în valoare de 40 de milioane de euro pentru servicii de pază prestate pentru Primăria Sectorului 5, condusă de Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL pentru funcția de edil general, potrivit G4 Media.
Ionel Tucmuruz este un fost om al legii, condamnat penal și devenit între timp unul dintre membrii de vază ai Partidului Umanist Social-Liberal (PUSL), notează și portalul Hotnews. Contractul de 40 de milioane de euro a fost semnat de Iulian Constantin Cârlogea, administrator public al S5 și în același timp vice-președintele PUSL, partid fondat de Dan Voiculescu.
Jurnaliștii i-au solicitat un punct de vedere primarului Piedone, însă aceasta nu a putut fi contactat. Concret, Magic Star Security a primit 40 de milioane de euro pentru „Servicii de pază și patrulare pentru obiectivele aflate în administrarea Sectorului 5 al Municipiului București”, după cum se reiese și din anunțul procedurii de atribuire, postat pe site-ul Primăriei Sectorului 5, la finalul lunii noiembrie 2023. Contract care are o perioadă de valabilitate de 4 ani, mai precizează sursa citată.

Cu toate că suma se ridică la 208, 6 milioane de lei fără TVA, autoritatea contractantă a decis să invoce prevederile din Legea achizițiilor publice 98/2016, pentru a justifica decizia de atribuire a cotractului prin procedură offline, adică prin intermediul site-ului primăriei.
Singura oferta care a rămas în picioare a fost cea înaintată de Magic Star Security-Akyle Security, societatea care a obținut punctaj maxim. Prin urmare, compania câștigătoare a obținut un contract de 201 milioane de lei fără TVA.

Sursa citată precizează că șeful din umbră al Magic Star Security ar fi, de fapt, Ionel Tucmuruz, secrear-general adjunct PUSL. Hotnews a pubicat o anchetă în care se evidențiază faptul că Magic Star Security figurează în SICAP cu mai multe contracte de pază, pentru obiectivele administrate de Primăria lui Piedone, printre care școli, licee, parcuri, locuri de joacă sau spații verzi.
Valoarea totală a serviciilor prestate de Magic Star Security este estimată la 61 de milioane de lei. Mare parte din contracte au fost atribuite după ce Cristian Popescu Piedone și-a preluat mandatul de primar al Sectorului 5. Magic Star Security a fost fondată de Ionel Tucmuruz, iar în prezent societatea este patronată de soția lui Tucmuruz.

Ionel Tucmuruz a cedat 80% din societatea din cauza „problemelor de sănătate”. Tucmuruz a fost adjunct al Secției 14 de Poliție din Capitală. În 2018 a primit o condamnare de 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență, potrivit G4 Media.