NEWS

Schimbare importanță în Lega pensiilor. Noul mod de calcul al indemnizației pentru însoțitor

Schimbare importanță în Lega pensiilor. Noul mod de calcul al indemnizației pentru însoțitor
sursa foto: Playtech.ro

Actuala lege a pensiilor, cât și cea nouă, care va reglementa, din toamnă, acest domeniu, dau dreptul pensionarilor de invaliditate încadrați în gradul I să primească, pe lângă pensie, o indemnizație pentru însoțitor. Din septembrie, aceasta urmează să fie raportată la salariul minim, nu la punctul de pensie, ca acum, ceea ce va însemna o majorare de câțiva zeci de lei.

Bani în plus la indemnizația pentru însoțitor

Astfel, Legea 360/2023, va reglementa, din toamna acestui an, sistemul pensiilor publice din țara noastră. Unele prevederi ale noii legi se aplică din ianuarie 2024, dar cele mai multe se aplică de la 1 septembrie 2024.

Deși legislația privind pensiile se modifică din toamnă, regula de bază rămâne cea din prezent: pensionarii de invaliditate încadrați în gradul I de invaliditate au dreptul, în afara pensiei, la o indemnizație pentru însoțitor, potrivit avocatnet.ro.

Printre multe alte modificări aduse sistemului de pensii, noua lege schimbă și modul de calcul al valorii indemnizației pentru însoțitor.

În fapt, cuantumul indemnizației pentru însoțitor va reprezenta, de la 1 septembrie, 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, aferent lunii pentru care se face plata. Dacă salariul minim își păstrează actuala valoare (3.300 de lei) până atunci, în toamnă, valoarea indemnizației va fi de 1.650 de lei.

Schimbare importanță în Lega pensiilor

Acum, Legea 263/2010, că valoarea indemnizației pentru însoțitor reprezintă 80% din valoarea unui punct de pensie. Deoarece punctul de pensie a crescut, la începutul anului, la 2.032 de lei, valoarea indemnizației este acum de 1.626 de lei.

Drept urmare, in toamnă, valoarea indemnizației pentru însoțitor ar urma să crească cu 24 de lei.

Ca și acum, indemnizația pentru însoțitor se suportă de la bugetul de stat, iar în cazul pensionarilor încadrați în gradul I de invaliditate care beneficiază de pensie de invaliditate în mai multe sisteme de asigurări sociale, indemnizația pentru însoțitor se acordă numai de către ultimul sistem în care aceștia au fost asigurați.

Totodată, în cazul sistemelor de pensii neintegrate sistemului public de pensii, indemnizația acordată se compensează lunar din bugetul de stat.

De altfel, noua lege a pensiilor redefinește gradele de invaliditate, astfel încât să fie posibilă desfășurarea unor activități și cumulul pensiei cu veniturile generate de ele.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele