NEWS

Schimbare în magazine. ANPC nu mai impune unele obligații privind adaosul comercial

Schimbare în magazine. ANPC nu mai impune unele obligații privind adaosul comercial
Sursa foto: zi-de-zi.ro

Românii vor observa o schimbare în magazine și nu vor mai afla cu cât a fost majorat prețul produselor pe care le cumpără. Asta pentru că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a retras miercuri ordinul prin care îi obliga pe comercianți să afișeze adaosul comercial aplicat.

Schimbare în magazine

ANPC voia să impună publicarea adaosului comercial, însă s-a răzgândit. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a retras miercuri, ordinul emis preşedintele instituţiei, Cristian Popescu Piedone, şi pus în transparenţă decizională, prin care toţi comercianţii erau obligaţi să afişeze adaosul comercial aplicat produselor comercializate, raportat la preţul de bază al producătorului.

În urmă cu o lună, conducerea ANPC a pus în transparenţă decizională un ordin care obliga operatorii economici să informeze consumatorii cu privire la adaosul comercial aplicat produselor comercializate, raportat la preţul de bază al producătorului.

”Considerăm că prin proiectul de act normativ se asigură o mai bună informare a consumatorilor din România cu privire la drepturile pe care le au la momentul achiziţionării produselor, informaţii menite să ajute consumatorii să facă alegeri raţionale, în cunoştinţă de cauză”, transmiteau reprezentanţii ANPC la vremea respectivă.

Ei considerau că dreptul la informare al consumatorului este un drept fundamental al acestuia şi un factor important în dezvoltarea unei pieţe transparente, iar prin informaţiile care îi sunt puse la dispoziţie, consumatorul are posibilitatea să-şi optimizeze alegerea în funcţie de propriile criterii economice, eliminând produsele care nu corespund acestora.

Ordinul, criticat de economişti şi comercianţi deopotrivă, a fost pus în transparenţă, iar după 30 de zile urma să fie trimis spre publicare în Monitorul Oficial.

Între timp, decizia a fost retrasă reprezentanţii ANPC argumentând decizia prin „diferenţa de tratament între comercianţi şi platformele online” şi prin riscul scăderii competitivităţii României în raport cu alte state membre UE. Noul document a fost publicat de economistul Adrian Negrescu pe pagina sa de Facebook.

Schimbare în magazine ordin ANPC
Sursă: Facebook/Adrian Negrescu

 

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele